28 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oraşul muntenegrean Bar va găzdui, în perioada 21-25 iulie, o nouă ediţie a Balcaniadei de volei rezervată cadetelor. La startul competiţiei şi-au anunţat participarea opt formaţii care au fost împărţite în două grupe: Turcia, Grecia, Bulgaria, Serbia (grupa A); Bosnia - Herţegovina, România, Albania şi Muntenegru (grupa B). Din lotul României, care începând cu data de 28 iunie efectuează un stagiu de pregătire centralizată la Baia Mare, sub îndrumarea antrenorilor Mircea Spătăcean şi Marius Gheorghiţă, fac parte şi gălăţencele Andra Streşină şi Iuliana Cazamir. „Ne-am antrenat destul de bine în ultima perioadă şi sper ca până la plecarea în Muntenegru să punem la punct ceea ce mai scârţie. Am avut o tragere la sorţi bună, sper să ne calificăm în careul de aşi şi, de ce nu, să obţinem o medalie”, ne-a declarat Iuliana Cazamir, care la 16 ani a debutat deja în Champions League, la partida CSU Metal - Asystel Novara, disputată la începutul anului, la Buzău. La precedenta participare, Naţionala noastră, cu alte două gălăţence pe teren: Ana Maria Berdilă şi Mihaela Stângă, a terminat competiţia pe locul patru, fiind învinsă în finala mică de Bosnia - Herţegovina, scor 1-3.


Articole înrudite