În perioada 19-22.05.2015, Ministerul Afacerilor Interne din România a organizat pe stadionul din Poiana Braşov etapa finală a Campionatului Naţional de Atletism şi Cros al Ministerului Afacerilor Interne – ediţia 2015.
„La această competiţie au participat 280 de concurenţi din toată ţara, aceştia făcând parte din loturile reprezentative ale Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Direcţia Generală Anticorupţie, Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Din lotul reprezentativ al IGSU a făcut parte şi un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Galaţi, căpitan Bratu Adrian, care a concurat la proba de 100 m şi a obţinut locul I la categoria 35-45 de ani. Menţionăm că pompierul gălăţean este campion pentru a doua oară consecutiv, după victoria obţinută anul trecut, pe stadionul Cluj Arena din oraşul Cluj Napoca”, a precizat mr. Eugen Chiriţă, de la ISU Galaţi. La sfârşitul competiţiei, în urma rezultatelor deosebite obţinute, lotul reprezentativ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a obţinut locul I în clasamentul general pe echipe, devansând astfel echipele Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.