baschet masculin, care din acest sezon se va numi Liga I. Sezonul 2012-2013 va alinia la start 15 formaţii care au fost împărţite în trei serii. Galaţiul va fi prezent cu două echipe: Phoenix şi CSU, care au fost despărţite. Phoenix, antrenor Gelu Cazanoschi a fost repartizată în seria a II-a alături de: Steaua Bucureşti, CSU Ştiinţa Bucureşti, Concordia Chiajna şi SCM 2 Craiova. În prima etapă, gălăţenii vor evolua sâmbătă la Bucureşti cu Ştiinţa. CSU Galaţi, antrenor Aurel Pricop, va face parte din seria a III-a, unde se va duela cu: Poli Iaşi, CSU Asesoft II, Rapid şi BC Time. Studenţii vor debuta la Iaşi. Faza preliminară va cuprinde meciuri tur-retur pentru ca apoi primele trei clasate şi cea mai bună echipă de pe locul patru să treacă mai departe în turul I. Campionatul va continua cu două serii de cinci echipe care vor juca tur-retur. Primele şase clasate vor mai disputa alte două turnee iar primele patru obţin biletele pentru turneul final. Două dintre acestea promovează în Liga Naţională. Loturile pentru sezonul 2012-2013: Berbec, Antohi, Şerbănescu, Ovidiu Negoiţă, Badea, Stanciu, Hanţă, Focşa, Popa, Tudorache, Cuţaru, Mihăilă (Phoenix) respectiv Bălănică, Popescu, Pricop, Pieptănaru, Golat, Yldirâr, Zanfir, Fătăciune, Barbu, Constantinescu, Ciobotaru, G. Negoiţă, Cristea şi Tăşchină (CSU).