15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Cea de-a treia americancă din lotul echipei pregătită de Theodosios „Sakis” Paralikas şi Cătălin Ştefănescu, Starr Fairbanks, a revenit sâmbătă în Galaţi iar luni seara a participat la antrenament alături de coechipierele sale. Echipa gălăţeană a intrat în linia dreaptă cu pregătirea în vederea startului returului Ligii Naţionale. „În primul rând aş dori să urez tuturor un an nou fericit şi multă sănătate. Trebuie să spun că suntem foarte fericiţi deoarece pentru prima dată anul acesta avem toate jucătoarele sănătoase. Asta este foarte bine pentru că ne vom putea antrena mai bine şi mai mult. Trebuie să admit că a doua parte a campionatului va fi mult mai dificilă pentru echipa noastră. Sunt încrezător totuşi că fetele vor confirma şi vor juca chiar mai bine decât în prima parte. Singurul lucru pe care îl avem de făcut este să ne menţinem sănătoşi şi să continuăm să ne dezvoltăm ca jucătoare şi ca echipă”, ne-a declarat antrenorul Theodosios „Sakis” Paralikas. La jumătatea sezonului regulat, Phoenix ocupă poziţia a VIII-a în clasament cu 19 puncte. Cherise, Andra, Romina, Florentina &Co vor juca primele două jocuri din retur în deplasare: cu Rapid Bucureşti (18 ianuarie) şi cu CSM U Oradea (25 ianuarie). Primul joc în faţa propriilor suporteri va fi cel programat pe 29 ianuarie cu Olimpia CSU Braşov (sala Polivalentă Dunărea, ora 18.00)


Articole înrudite