15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Phoenix a „închis” transferurile cu extrema Amanda Froster
Phoenix a „închis” transferurile cu extrema Amanda Froster

Campania de transferări s-a încheiat la echipa feminină Phoenix U Galaţi. Ultimul transfer s-a realizat la sfârşitul săptămânii trecute când a semnat Amanda Froster. Jucătoarea, care este originară din Riverside, California, are 24 de ani, 174 cm şi joacă pe postul de extremă. „Amanda este o jucătoare care se pliază la proiectul nostru, o bună marcatoare, are mână la 3 puncte, nu este altruistă fiind şi o bună pasatoare dar şi o apărătoare tare pe picioare. Am primit contractul semnat, am rezolvat şi postul de extremă, acum lotul este definitivat”, a precizat managerul Florin Nini. Froster a jucat în perioada 2011-2014 pentru Northern Arizona, fiind în Top 10 marcatoare din NCAA -Division I cu o medie de 22,5 puncte în sezonul 2013-2014. Jucătoarea de peste Ocean a avut parte şi de o experienţă exotică după ce în sezonul 2014-2015 a îmbrăcat tricoul formaţiei Sporting Alexandria (Egipt). Din luna ianuarie a trecut la Al Ahly Cairo, unde a jucat 12 meciuri şi a avut următoarele statistici: 22 puncte, 3,2 recuperări, 2,3 pase decisive şi 4 intercepţii. Echipa gălăţeană şi-a remaniat serios lotul în această vară după ce după ce au mai fost înregimentate alte şase jucătoare: americancele Myneshia Mc Kenzie, Cassie Rochel, Christassia Walter şi „autohtonele” Hanna Demeter, Anca Şipoş şi Mădălina Geleriu. O schimbare s-a produs şi la nivelul băncii tehnice, portughezul Eugenio Rodrigues înlocuindu-l pe Theodosios „Sakis” Paralikas, care a fost cooptat în staff-ul lui Fenerbahce Istanbul. Reunirea echipei a fost fixată pentru 31 august. Deocamdată nu se ştie care va fi sistemul competiţional în sezonul 2015-2016. Din cauza problemelor financiare pe care le au multe dintre echipele care activează în Liga Naţională, tragerea la sorţi a fost amânată pentru a doua oară. După toate probabilităţile, campionatul va debuta la începutul lunii octombrie, fiind precedat de turul I din Cupa României.

 


Articole înrudite