Oţelul încearcă încă să obţină primul succes în returul Ligii 1. Echipa gălăţeană a obţinut doar 3 puncte în această primăvară, ceea ce reprezintă un bilanţ dezamăgitor faţă de ceea ce se aştepta de la fosta campioană. Cel de al 7-lea val va reprezenta o încercare foarte dificilă pentru echipa de la Dunăre. În faţa gălăţenilor se va afla CSU Craiova, formaţia care nu a cunoscut înfrângerea în ultimele 17 etape. Interesant este că ascensiunea oltenilor a început tocmai în partida din tur cu Oţelul. Aflaţi la primul meci pe banca echipei craiovene, Sorin Cârţu şi Emil Săndoi au debutat cu un succes facilitat de eliminarea lui Serkan Ciftci. Poate că seria echipei oltene se va încheia tocmai tot într-o partidă în care adversara formaţiei lui Cârţu şi Săndoi va fi Oţelul. Din tabăra gălăţeană, veştile cu privire la jucătorii pe care îi va putea folosi Florin Marin sunt bune. Lui Jugurtha Hamroun i-a expirat suspendarea, Helder şi Mişelăricu şi-au revenit, iar Cristian Cristea este refăcut după accidentarea suferită la începutul returului. În aceste condiţii, Florin Marin ar putea alinia următorul 11: Hotoboc - Solomou, Mişelăricu, Cucu, Popescu - Helder, Dică - Hamroun, Cernat, Iorga - Cristea. Tudorie şi Miron au revenit de la lotul de tineret după ce au jucat în partidele cu Islanda şi Cipru. Tehnicianul Oţelului nu este hotărât dacă să-i folosească pe aceştia în meciul de sâmbătă. Oţelarii trebuie să fie atenţi la acţiunile de contraatac ale oltenilor. Rapidul şi incisivul Nuno Rocha şi tehnicul Bawab sunt foarte periculoşi şi pot specula orice eroare a defensivei gălăţene. Speranţele suporterilor gălăţeni se leagă de reintrarea lui Cristea, singurul atacant din lotul Oţelului care poate înscrie şi dintr-o jumătate de ocazie. Oţelul poate reveni în lupta pentru evitarea retrogradării dacă va câştiga partida de sâmbătă. Pentru a învinge echipa lui Cârţu, elevii lui Florin Marin trebuie să fie inspiraţi, dedicaţi, să aibă atitudine şi un pic de noroc. Oţelul - CSU Craiova se joacă sâmbătă de la ora 15:30 pe stadionul situat în cartierul Ţiglina 3.