Oţelul a urcat două locuri în clasamentul ligii întâi la fotbal după etapa a 22-a. Formaţia pregătită de Ewald Lienen se află pe locul 13 cu 24 de puncte. Victoria de la Braşov a fost importantă, dar a avut şi părţi negative. Una dintre acestea din urmă este faptul că Sârghi şi Marquinhos vor lipsi sigur din primul 11 în partida cu Ceahlăul. Acestora ar putea să li se adauge şi Tritz, care este incert după accidentarea suferită la încălzirea de dinaintea partidei cu FC Braşov. Sârghi şi Marquinhos au fost avertizaţi şi vor lipsi sigur, însă fundaşul dreapta francez ar putea fi recuperat până la ora meciului cu formaţia din Piatra Neamţ. Ewald Lienen se gândeşte la un prim unsprezece care ar putea să arate astfel: Goicoechea - Milea, Costin, Prestia, D.Popescu - Giurgiu, Lovin, Filip – Cooper - Astafei, Tudorie. Nici Alexandru Zaharia, care a intrat bine în meciul de la Braşov, nu pare scos din cărţi pentru titularizare. Oţelul are nevoie de toate punctele puse în joc, astfel că tehnicianul german ar putea renunţa la unul dintre cei 3 mijlocaşi defensivi. Principalul vizat este Giurgiu. Căpitanul Oţelului a evoluat neconvingător în toate cele 3 partide oficiale ale acestei primăveri. Cert este doar că echipa gălăţeană trebuie să evolueze pe cartea atacului în faţa unei formaţii, Ceahlăul, care a înregistrat 3 rezultate de egalitate în primele partide oficiale din 2014.