25 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul II şi Politehnica lucrează la omogenizare
Oţelul II şi Politehnica lucrează la omogenizare
Returul Ligii a III-a va debuta pe 4 martie. În timpul rămas la dispoziţie, echipele care activează în acest eşalon îşi definitivează pregătirile. La sfârşitul săptămânii trecute au fost programate noi jocuri amicale. Politehnica Galaţi s-a deplasat la Slobozia unde a întâlnit pe Unirea, liderul Ligii a IV-a. A fost un test util pentru ambele formaţii, cu ocazii de poartă pe care în cele din urmă şi l-au adjudecat gazdele. Rezultat final: Unirea Slobozia - Politehnica 2-1 (2-0). Unicul gol gălăţean a fost marcat de Serian. De remarcat că la scorul de 0-1, Ionuţ Cristian a ratat un penalti. „Un joc de angajament în care am avut o evoluţie bună per ansamblu. Am pierdut, dar am irosit multe ocazii prin Chiriac (2), Serian, I. Cristian, Curmei sau Radu”, a concluzionat antrenorul Damian Băncilă. Poli a folosit formula: Stoica - Radu, Hristian (min. 20 Grosu), Coman, Laurent - Chiriac, Fălcaru, Chiriţă, Velicu - Serian, I. Cristian. După pauză au mai evoluat: Donose, Curmei, Munteanu, Pavel. Astăzi, studenţii vor juca împotriva vecinilor de la CF Brăila. Cealaltă reprezentantă a oraşului nostru, Oţelul II şi-a continuat cantonamentul de la Slănic Moldova. Pe lângă antrenamentele obişnuite, oţelarii lui Dan Dobai şi Tudorel Pelin au susţinut un amical cu Aerostar Bacău, care s-a încheiat cu o remiză albă. Oţelul II a folosit 11-le: Vasiliu - Marus, Stoica, Gâţă, Murgoci - Chebac, Nemanja, Manea, Lupu - Iordache, Butoi. Pe parcurs au mai intrat: Rusu, Bertea, Miron, Negoescu, Crişan, Adăscăliţei, Bârlădeanu şi Gohoreanu.

Articole înrudite