Liga a III-a a programat vineri partidele celei de-a patra etape. Prima zi de toamnă a adus faţă în faţă pe stadionul Siderurgistul formaţiile Oţelul II şi FCM Dorohoi. Derbiul seriei şi-a respectat statutul, cele două formaţii s-au străduit şi în ciuda vremii potrivnice, cu ploaie şi vânt, au reuşit în multe momente, să facă o bună propagandă fotbalului. „Aşa cum v-am spus şi pentru avancronică, am avut de luptat contra unei echipe arţăgoase care în prima repriză de altfel ne-a cam dominat la fazele fixe, la cornere în special. Deşi am fost incomodaţi de vânt şi nu am putut construi, am reuşit să deschidem scorul prin Cojoc, după o diagonală a lui Mardare şi am mai ratat alte ocazii. În repriza a doua am pus presiune, ne-am creat superioritate, oaspeţii, cu jucători rapizi au încercat să ne surprindă pe contraatac, am riscat şi am fost egalaţi în min. 75 dintr-un penalti care a stârnit multe comentarii după joc, părerile fiind împărţite. Ultimul sfert de oră am asediat poarta Dorohoiului, am mai avut 3-4 ocazii, cea mai mare prin Chipirliu, la ultima fază, care a driblat portarul dar n-am înţeles de ce, s-a complicat, a mai vrut să dribleze odată şi s-a ratat şansa celor trei puncte. Dacă eram mai atenţi, puteam să câştigăm dar nici n-am pierdut, sunt mulţumit, am făcut o evaluare a jucătorilor din lot”, ne-a declarat antrenorul Damian Băncilă. Rezultat final: Oţelul II - FCM Dorohoi 1-1 (1-0). Gălăţenii au folosit formula: Vlasie - Cârjă, Gâţă, Mardare, Murgoci - Enescu, Manea - Cojoc (min.46 Adăscăliţei), Chipirliu, Gohoreanu (min.71 Ciurea) - Gueye (min. 78 Lupu). Celelalte rezultate ale rundei: SC Bacău - CSM Moineşti 2-4, Young Stars Panciu - Kosarom Paşcani 1-0, Sporting Suceava - Aerostar Bacău 1-0. Partida Ceahlăul II - Ştiinţa Miroslava s-a disputat după închiderea ediţiei. Oţelul II a rămas neînvinsă în acest sezon şi cu opt puncte îşi păstrează fotoliul de lider.