28 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Liga a III-a a programat vineri partidele celei de-a treia runde. Stadionul Siderurgistul a găzduit confruntarea dintre Politehnica Galaţi şi FCM Bacău. Un meci destul de echilibrat, în care în cele din urmă experienţa superioară a băcăuanilor şi-a spus cuvântul, aceştia reuşind să se impună la limită. „Sunt mâhnit, nu-mi vine să cred că am pierdut acest joc. Golul victoriei oaspeţilor a venit în urma unei greşeli individuale a lui Munteanu, care a dat mingea înapoi şi a permis unui adversar să intercepteze şi să marcheze. În prima repriză a fost un joc urât dar cu multă determinare din partea ambelor combatante. După pauză am restabilit egalitatea prin Francis în min. 46 şi am avut meciul în mână, dar din păcate am ratat câteva ocazii importante. Din păcate, în final, lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul şi astfel am pierdut al doilea joc consecutiv din acest sezon. Asta este situaţia, dar nu trebuie să facem un capăt de ţară, mergem înainte”, ne-a declarat antrenorul Damian Băncilă. Rezultat final: Politehnica - FCM Bacău 2-1 (0-1). Politehnica a folosit formula: Stoica - Hristian, Feraru, Stamate, Danielescu - Fălcaru, Munteanu - Chiriac, Crăciun, I. Cristian - Neta. În partea a doua au mai evoluat: Ableta, Velicu, Racoviţă şi Bahica.
Cea de-a doua reprezentantă a Galaţiului la acest nivel, Oţelul II a întâlnit în deplasare pe CS Panciu. Tinerii fotbalişti gălăţeni au vrut să demonstreze că semieşecul din runda precedentă de pe teren propriu cu FCM Oneşti a fost un accident şi au reuşit o victorie importantă pentru moral. „Ne-am apărat bine, le-am surprins pe gazde cu atacuri rapide sau pe contraatac”, ne-a declarat antrenorul Vivi Stamate. CS Panciu - Oţelul II 1-2 (0-1). Pentru oţelari a marcat Gârleanu (min.43 şi min. 58). Formula folosită de gălăţeni a fost: Abraham - Bertea, Stoica, Sipovici, Cucu - Gârleanu, Swartz, Filip, Murgoci - Blănaru, Avram. Au mai evoluat: Negoescu, Grosu şi Duman. După trei runde situaţia în clasament se prezintă astfel: Oţelul II, locul II cu 7 puncte; Politehnica, locul VIII cu 3 puncte. Etapa viitoare se va disputa derbiul gălăţean: Oţelul II - Politehnica.


Articole înrudite