Liga a II-a la fotbal va debuta sâmbătă, 29 august. Oţelul va întâlni în deplasare pe FC Clinceni. După ce a fost rezolvat postul de portar, prin aducerea lui Nicuşor Grecu, de la CSMS Iaşi, pe ultimii metrii se încearcă ca lotul să fie completat cu un atacant. Managerul sportiv Cristian Munteanu a discutat deja cu antrenorul Tibor Selymeş de la Petrolul pentru împrumutul lui Vlad Rusu, jucător care a reuşit un gol în Liga I. Oficialii gălăţeni au încercat să transfere şi jucători liberi de contract, dar n-au avut nicio şansă, situaţia incertă de la Oţelul, club aflat deocamdată în insolvenţă, îndepărtând orice posibil doritor. „Trebuie să recunosc că ne mai dorim un atacant, asta ne lipseşte acum, dar ne e foarte greu pentru că după speculaţiile din presă că suntem aproape de faliment nimeni nu mai vrea să vină. Sperăm să obţinem împrumutul unui atacant de la o echipă din Liga I, mai apelăm şi noi la cei pe care îi cunoaştem şi care vor să ne ajute. Dacă nu, asta e situaţia, jucăm cu ce avem, pentru că eu cred că echipa asta are potenţial şi că aceşti copii minunaţi vor creşte de la meci la meci”, a declarat „Babicu”.