21 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul are examen de trei puncte la Bistriţa
Oţelul are examen de trei puncte la Bistriţa
La prima vedere, roş-alb-albaştrii pornesc ca favoriţi în confruntarea cu lanterna Ligii I. Meciul se anunţă însă dificil, Gloria va juca cu cuţitul la os şi gălăţenii trebuie să fie foarte atenţi şi să trateze cu maximă concentrare întâlnirea. Bistriţenii au demonstrat runda precedentă la Vaslui că pot fi oricând capabili de surprize. Delegaţia Oţelului a plecat miercuri spre Bistriţa, unde până la ora jocului a efectuat trei antrenamente, ultimul chiar în această dimineaţă. „Vrem o continuare a meciurilor cu rezultate bune, ne aşteaptă o partidă foarte grea la Bistriţa. Victoria cu Pandurii ne obligă să repetăm jocul bun şi atunci putem privi spre viitor cu mai multă încredere. Ar fi fantastic să luăm nouă puncte din trei jocuri. Cupa este un obiectiv, dar până atunci mai sunt destul de multe întâlniri în campionat şi ne gândim mai întâi la ele”, a declarat antrenorul Petre Grigoraş. Singurele absenţe din lot vor fi cele ale lui Silviu Ilie şi Zaharia, care după toate probabilităţile vor absenta până la sfârşitul sezonului din cauza problemelor medicale. Şase oţelari sunt la limita suspendării: Astafei, Benga, Ljubinkovic, Iorga, autorul golului victoriei cu Pandurii, Filip, cu câte trei cartonaşe galbene respectiv Sîrghi, cu şase avertismente iar dacă vor mai primi unul la Bistriţa vor fi suspendaţi pentru partida cu Steaua. Până la închiderea ediţiei, la sediul clubului gălăţean nu a sosit nicio veste de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane, care urma să transmită decizia finală în cazul celor două puncte penalizare. Până la lămurirea situaţiei, Oţelul ocupă poziţia a XI în clasament cu 26 de puncte.

Articole înrudite