Aşa cum v-am anunţat, ieri la prânz a avut loc o conferinţă de presă specială în care cel mai longegiv „stranier” din istoria Oţelului, Gabriel Alejandro Viglianti şi-a anunţat oficial retragerea din activitatea competiţională. Argentinianul, care a venit la Galaţi în 2008, a jucat 122 meciuri în tricoul roş-alb-albastru şi a marcat 18 goluri în toate competiţiile, a avut şi un caracter deosebit, intrând definitiv în inimile suporterilor, care au fost prezenţi în număr la stadion şi i-au scandat numele şi l-au răsplătit cu aplauze furtunoase. La eveniment au fost prezenţi Ilie Hagioglu, Narcis Răducan şi Viorel Tănase. „Sincer nu m-am aşteptat să iau într-o singură zi această decizie importantă, îmi cer scuze în faţa suporterilor pentru că nu am putut să-i salut din teren. Sunt emoţionat, am încheiat o carieră pe care am început-o de la şapte ani, în fiecare zi am dat totul pentru fotbal, sunt fericit împreună cu familia pentru toate mesajele pe care le-am primit, le-am citit pe toate, nu mă aşteptam să fie atât de multe. Genunchiul meu este fericit că mă retrag, numai putea să reziste şi ăsta este motivul principal. Şi clubul are nevoie de o schimbare şi de aceea am decis să mă las de fotbal dar inima este împlinită”, a declarat cu lacrimi în ochi Vigli. Narcis Răducan şi Ilie Hagioglu i-au oferit o plachetă omagială şi un tort în culorile ce ne sunt atât de dragi tuturor.
Adus de Tase
Bomba a fost dezamorsată de directorul general, care a anunţat că începând de ieri Viglianti va fi noul director sportiv al clubului fanion din oraşul nostru. Narcis Răducan nu s-a ferit să recunoască că ideea i-a fost sugerată de primarul Marius Stan. Un episod interesant legat de sosirea lui Vigli la Galaţi a fost povestit de antrenorul Viorel Tănase. „Ca un paradox, acum cinci ani când eram secundul lui Grig, m-a trimis în aeroport în Cipru să aştept un jucător. Gabriel Viglianti avea o coadă foarte mare şi când am ajuns la hotel am fost interpelat: Tase, ţi-am zis să-mi aduci jucător, nu rocker. La primul antrenament ne-a încântat cu o lovitură de la mijlocul terenului ce l-a făcut pe Grigoraş să exclame: Tase ai avut dreptate, e fotbalist, trebuie să-l păstrăm. Eu l-am adus şi acum când ne despărţim, tot eu sunt la echipă. Vreau să-i mulţumesc pentru tot ce a făcut la Oţelul Galaţi”, a concluzionat Tase. Vigli va pleca miercuri alături de familia sa în vacanţă în Argentina, dar a promis că va fi prezent pe 14 ianuarie la reunirea lotului, când îşi va intra în pâine în noua funcţie.