15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Metalosport joacă la Valea Mărului, Sporting merge la Vaslui
Metalosport joacă la Valea Mărului, Sporting merge la Vaslui

Astăzi, de la ora 17.30, sunt programate partidele din cadrul primei faze a Cupei României, ediţia 2015-2016. Galaţiul va fi prezent la startul competiţiei cu trei echipe: Avântul Valea Mărului, câştigătoarea fazei judeţene, Sporting Lieşti şi Metalosport, echipe ce activează în eşalonul trei. O partidă interesantă se anunţă a fi derbiul judeţean de la Valea Mărului unde gazdele primesc vizita celor de la Metalosport. Formaţia gălăţeană traversează o perioadă plină de incertitudini. Încă nu s-a luat nicio decizie, fiind aşteptată din clipă în clipă o ultimă întâlnire între primarul Marius Stan şi reprezentanţii ACS Oţelul - Ilie Hagioglu şi Metalosport - Dorin Butunoiu. Nici situaţia cu jucătorii care au fost împrumutaţi iarna trecută de la Oţelul II: Vasiliu, Constantinescu, Adăscăliţei, Dajbog, Dumitru, Răgălie, Stanciu, Ciurea, Vasilachi nu s-a lămurit, dar sunt şanse infime ca ei să fie folosiţi la Valea Mărului. Sorţii nu au fost favorabili pentru Sporting Lieşti. Echipa pregătită de Eugen Baştină şi Valentin Cramer va trebui să facă o deplasare lungă şi costisitoare până la Vaslui, unde va întâlni pe Atletico.

 


Articole înrudite