O iniţiativă lăudabilă a celor de la CS Şah Club Galaţi (preşedinte Lucian Gâlea), care în perioada 16-19 septembrie va organiza cea de-a treia ediţie a Memorialului „Marcel Andreescu” la şah. Competiţia va cuprinde două turnee: turneul A, rezervat copiilor sub 12 ani, şi turneul B, pentru juniori mari şi seniori. Organizatorii vor oferi laureaţilor premii în bani şi obiecte, cupe, diplome şi medalii. Concursul se va desfăşura la Cantina Studenţească, amplasată în campusul studenţesc, festivitatea de premiere fiind prevăzută a avea loc duminică, de la ora 18.00.
Marcel Andreescu s-a stins din viaţă în urmă cu cinci ani, el fiind unul dintre cei mai reprezentativi şahişti pe care i-a dat oraşul de la Dunăre, ajungând până la titlul de candidat de maestru. Pe lângă Universitatea „Dunărea de Jos”, la organizarea acestui turneu important şi-au mai adus contribuţia Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Consiliul Local şi Primăria, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Casa de Cultură a Studenţilor, dar şi o serie de sponsori. De remarcat că turneul este acreditat de Federaţia Română de Şah şi Federaţia Internaţională.