Campionatul Naţional de fotbal rezervat juniorilor republicani A şi B a programat la sfârşitul săptămânii trecute partidele primei etape din retur. Echipele gălăţene au reuşit bilanţul: trei victorii, o remiză şi patru înfrângeri. Stadionul Siderurgistul a găzduit partida LPS Galaţi - Dunărea Călăraşi. Liceenii noştri şi-au valorificat din plin avantajul terenului propriu, reuşind o dublă victorie cu 2-0, marcatori: Sprânceană şi Munchiu, la juniori A respectiv Miron şi Tudose, la juniori B. Cu patru puncte din şase posibile s-a întors acasă, de la Slobozia, Oţelul. La juniori mari, oţelarii s-au impus cu un scor de forfait, 3-0, prin reuşitele lui I. Codreanu, R. Codreanu şi Istrate.
Colegii mai mici au oferit un meci dramatic, gazdele de la Unirea au condus cu 3-0 şi 4-1, dar gălăţenii au revenit spectaculos şi partida s-a terminat nedecis, scor final 4-4. De remarcat că toate golurile Oţelului au fost marcate de Perju.
Pe stadionul Dunărea s-a desfăşurat dubla ACSM Dunărea - Viitorul Constanţa. Oaspeţii au respectat pronosticurile şi s-au impus: 3-0, respectiv 5-1, golul de onoare pentru dunăreni fiind opera lui Daniel Cană. CSS Tecuci s-a deplasat la Constanţa, unde s-a înclinat în faţa celor de la Farul: 0-5 şi 1-7 (Crihană). Etapa viitoare programează derbiurile gălăţene: CSS Tecuci - LPS şi Oţelul - ACSM Dunărea.