Fotbalul feminin a evoluat serios în ultimii ani când Federaţia Română s-a implicat şi a ajutat demararea unui proiect de amploare. La nivelul Galaţiului s-a înfiinţat echipa AFC Universitatea, care la primele două participări în Liga I s-a clasat pe locul V. Ambiţiile celor doi conducători Gabriel Călinescu şi Alexandru Caracaş, care sunt ajutaţi de conferenţiar universitar doctor Liliana Nanu sunt mari, dovadă că în sezonul 2017-2018 au fost înscrise trei echipe: FC Universitatea 1, în Liga 1; FC Universitatea 2, în Liga a II-a şi o echipă de junioare în campionatul Under 15. Aceasta implică însă şi un sprijin financiar crescut din partea autorităţilor locale şi nu numai. La reunirea lotului au fost prezente 50 de jucătoare. Cea mai mare noutate, la capitolul achiziţii este Loredana Nica, o gălăţeancă get beget, care a evoluat în ultimele două sezoane la vicecampioana şi finalista Cupei României, Navobi Iaşi. O lovitură de imagine o constituie cooptarea în staff-ul tehnic a cunoscutului tehnician şi om de fotbal Mihai Ciobanu. „Da este adevărat. După experienţa neplăcută trăită la Metalosport, am rămas fără contract şi am decis să-i ajut pe cei doi antrenori sufletişti. Am urmărit echipa de anul trecut şi toată săptămâna aceasta de pe marge, fotbalul feminin este o nişă bună pe care trebuie să ne axăm pentru că se pot scoate rezultate. De săptămâna viitoare mă voi implica direct la antrenamente, am multă experienţă şi o voi pune în practică”, ne-a declarat „Mişu” Ciobanu. „Panterele negre” vor continua pregătirea cu câte patru antrenamente săptămânal. Din păcate, din cauza unei accidentări, Maria Stamate a ratat convocarea în premieră la Naţionala de senioare a României, pentru un turneu de pregătire la sfârşitul acestei luni în Ungaria dar se va reface şi va fi prezentă printre tricolorele Under 18. De-asemenea, colega sa Carmen Marcu, golgetera României din sezonul precedent a fost din nou convocată la Naţionala Under 17 şi va juca o dublă amicală cu Serbia în prima decadă a lunii august.