Campionatul Naţional rezervat juniorilor a continuat la sfârşitul săptămânii trecute cu partidele unei noi etape din cadrul grupelor semifinale. Din păcate, cele trei echipe de la Phoenix LPS au pierdut pe linie. Fetele de la Under 16 pregătite de Andrada Miron au primit vizita liderului CSS CSM Târgovişte. Gălăţencele nu au fost în apele lor, fiind depăşite clar de o echipă mai valoroasă. Rezultat final: Phoenix LPS - CSM CSS Târgovişte 44-77. Din tabăra gălăţeană s-a remarcat Ramona Anton, care a marcat jumătate din punctele noastre. Etapa viitoare, echipa gălăţeană va juca la Braşov cu CSU Cuadripol.
Echipele masculine au luat drumul Capitalei, dar fără sorţi de izbândă. La Under 16, echipa pregătită de antrenorii Gelu Cazanoschi şi Tudose Teodoraşcu a întâlnit pe CS 4 Sports. Gălăţenii au ţinut ritmul până la pauza mare, după care bucureştenii s-au desprins şi au câştigat poate mai uşor decât s-au aşteptat. Rezultat final: CS 4 Sports Bucureşti - Phoenix LPS 89-55. Antrenorul Gelu Cazanoschi i-a remarcat totuşi pe: Dumitru, Stănculea, Frumuşanu şi Cojocaru. Colegii mai mari de la Under 18 sub îndrumarea antrenorilor Gelu Cazanoschi şi Dragoş Gherasim au jucat cu Dinamo CSS 6 Bucureşti. Miza partidei şi-a pus amprenta pe evoluţia ambelor echipe, gălăţenii s-au apărat destul de bine dar nu s-au prea descurcat în atac ceea ce a permis dinamoviştilor să se impună cu 47-31. Runda viitoare, Phoenix LPS va evolua astfel: cu Dan Dacian (Under 18, deplasare) şi cu Athletic Constanţa respectiv CSS Bega Timişoara, ambele la Galaţi, la Under 16.