Patinoarul din Gheorgheni a găzduit în weekend partidele penultimului turneu din cadrul Ligii Naţionale de Hochei pe gheaţă. După ce au dezamăgit săptămâna trecută pe teren propriu, hocheiştii de la CSM Dunărea şi-au spălat păcatele şi au reintrat în cursa pentru calificarea în semifinale. Vineri seara gălăţenii au întâlnit pe Steaua Bucureşti, liderul detaşat al clasamentului. Deşi bucureştenii au deschis scorul, băieţii antrenaţi de Marius Trandafir au luptat exemplar şi au marcat de trei ori consecutiv. Finalul a fost dramatic, Steaua nu s-a împăcat cu situaţia de pe tabela de marcaj şi a redus diferenţa dar gălăţenii au dat lovitura decisivă printr-un gol reuşit în inferioritate numerică. Rezultat final: Steaua Bucureşti - CSM Dunărea 2-4 (1-1, 0-1, 1-2). Au marcat: Georgescu (2), respectiv Geru, Necula (2) şi Chmelar. A doua zi a avut loc partida decisivă cu gazdele de la Progym Gheorgheni. Hocheiştii gălăţeni au fost de nerecunoscut şi s-au făcut de râs. Rezultat final: Progym - CSM Dunărea 10-0 (4-0, 2-0, 2-0). După acest eşec usturător, şansele de calificare pentru semifinale au fost compromise, diferenţa dintre CSM Dunărea şi Progym fiind de 11 puncte. Duminică, după închiderea ediţiei, echipa gălăţeană a întâlnit lanterna Sportul Studenţesc.