Handbaliştii de la CSU Danubius au susţinut duminică la prânz cel de-al doilea joc pe teren propriu în Liga Naţională, adversari le-au fost cei de la HC Adrian Petrea Reşiţa. Confruntarea dintre cele două nou promovate a fost atractivă. Reşiţenii, cu un lot format din jucători experimentaţi şi care au venit la Galaţi din postura de neînvinşi în acest sezon şi-au arătat calităţile şi au controlat prima repriză. Gălăţenii nu au mai reuşit o apărare beton aşa cum s-a întâmplat la jocul cu Dunărea Călăraşi, nici poarta n-a mai mers, dar s-au ţinut aproape graţie atacului, unde s-au găsit soluţii. HC Adrian Petrea a marcat trei goluri consecutiv imediat după pauză, staff-ul tehnic gălăţean a oprit degringolada cu un time-out. Băieţii noştri, cu rezerva Poteră autor a trei goluri în momentele cheie, au revenit spectaculos, au redus la minim diferenţa de pe tabela de marcaj şi au oferit din nou celor prezenţi un final incandescent. Cu 90 de secunde înainte de final, oaspeţii mai aveau un gol avantaj şi au ştiut să gestioneze şi să speculeze ultimele două faze. Echipa gălăţeană, deşi a punctat la impresia artistică, rămâne fără punct în clasament.
CSU Danubius Galaţi - HC Adrian Petrea Reşiţa 29-32 (14-16)
Sala Dunărea, spectatori: 600
Formaţii:
CSU Danubius: Bogdan Fuică (7 intervenţii), Petru Drenceanu (2 intervenţii) - Alexandru Ciobanu (4 goluri), Silviu Frangulea, Robert Burlacu (3), Andrei Hodorogea, Cristi Mârşiu, Alexandru Poteră (3), Andrei Mureşan, Paul Lăpuşneanu, Dragoş Şahîn (4), Laurenţiu Niţu (10), Andrei Grigore (1), Marius Dospinescu (1), Răzvan Udriştioiu (2), Ştefan Ionel (1). Staff tehnic: Mihai Pantea -director tehnic, Florin Andronic - antrenor principal, Miron Stanciu - antrenor secund.
HC Adrian Petrea: Tevadze, Drăghici, Sămînţă - Ignat (6 goluri), Huta (4), Vaidasigan (7), Popovici, Lela (2), Rohozneanu (4), Pârvan (1), Fl. Dospinescu, Pîrîianu, Rugaci (2), Starchenko, Grozăvescu (4), Stan (2). Antrenor: Adrian Petrea.
Aruncări de la 7 metri: CSU Danubius - 5, HC Adrian Petrea - 8, toate transformate
Eliminări: CSU Danubius - 12 minute; HC Adrian Petrea - 10 minute
Arbitri: Tiberiu Dobre (Bucureşti) - Mihai Potîrniche (Buzău); Observator FRH: Bogdan Anton (Iaşi)
Evoluţia scorului: 1-3 (min. 6), 7-6 (min. 11), 8-8 (min. 14), 9-12 (min. 22), 14-16 (min. 30), 14-19 (min. 34), 18-19 (min. 40), 19-21 (min. 42), 21-22 (min. 44), 21-25 (min. 47), 27-28 (min. 56), 28-29 (min. 59), 29-32 (min. 60)