28 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Liga Naţională bet-at -home.com la handbal feminin va lua startul pe 5 septembrie. Până atunci mai este o lună, timp suficient ca toate echipele să-şi pună la punct ultimele retuşuri. După un sezon dezamăgitor, fetele lui Liviu Paraschiv sunt hotărâte să-şi arate adevărata valoare. Pentru asta, timp de opt zile, delegaţia gălăţeană şi-a încărcat bateriile la Predeal. „Totul a fost ok, în această perioadă în care am făcut numai pregătire fizică. Etapa de acomodare la efort de la Galaţi a fost benefică şi nu au apărut probleme de sănătate. Le-am dat două zile libere fetelor iar de vineri (n.r.) vom reveni în sala Siderurgistul. Vom lucra până la startul campionatului la relaţiile de joc, în această vară au fost transferate cinci jucătoare noi şi vreau să facem 10-12 meciuri amicale”, ne-a declarat antrenorul Liviu Paraschiv. Conducerea clubului s-a preocupat şi a făcut transferuri importante ca să nu mai avem emoţii. „Sunt foarte mulţumit de lot, acum avem concurenţă pe toate posturile, sunt convins că rezultatele vor fi mult mai bune decât în sezonul trecut”, a concluzionat tehnicianul gălăţean. Săptămâna viitoare vor demara amicalele, printre adversare numărându-se: HCM Buzău, HC Dunărea Brăila, Tomis Constanţa, HCM Roman. Pe 26-27 august la Galaţi se va organiza Cupa Oţelul. Lotul HC Oţelul: Mihaela Blaga, Ramona Bocăneală, Claudia Nica - portari; Cătălina Cioaric, Carmen Gheorghe, Nicoleta Iacob, Delia Mărginean - extreme; Daciana Curtean, Paula Pavăl - centri; Nicoleta Tudor, Alina Horjea, Georgeta Grigore, Iulia Artean şi Diana Druţu - interi; Maricica Trandafir, Manuela Rădulescu - pivoţi.


Articole înrudite