Campionatul Naţional de handbal rezervat junioarelor III a programat de vineri şi până duminică partidele din cadrul celui de-al treilea turneu. La Roman şi-au dat întâlnire cele cinci formaţii din seria B: Handbal Art Galaţi, LPS Roman, HC Buhuşi, CSS Bacău şi LPS Iolanda Balaş Soter Buzău. Echipa gălăţeană condusă de Gabriela Artene a avut un parcurs bun, cu două victorii şi două înfrângeri. „La acest turneu nu le-am putut folosi pe Cristina Murgoci, operată de apendicită, şi pe Cristina Druţă, care a suferit o entorsă. A fost un turneu obositor, de exemplu duminică am susţinut două partide la interval de numai patru ore, am obţinut două victorii şi sunt mulţumită. La ultimul joc cu Bacăul, pe care l-am pierdut la un gol, am fost dezavantajate clar de arbitri, adversarele noastre au început să-şi ia şi astfel de măsuri când joacă cu noi, ceea ce înseamnă că am crescut şi punem probleme. Am un lot format în marea majoritate din fete născute 1997-1998, care aştept să erupă cam peste doi ani. Obiectivul pe termen scurt este să avem cât mai multe jocuri în picioare”, ne-a declarat Gabriela Artene. Rezultate înregistrate de echipa noastră: 22-21 cu HC Buhuşi, 20-30 cu LPS Roman, 19-18 cu LPS Buzău şi 21-22 cu CSS Bacău. Lotul folosit a fost: Andra Luca, Andreea Bâlbea - Alexandra Dindiligan (33 goluri), Andreea Ciucanu (18), Tatiana Budescu (15), Denisa Tănase (1), Delia Radu (4), Mădălina Crăiţă (6), Cristina Scânteie, Raluca Adam, Mădălina Nichita. După trei turnee, echipa lui Gabriela Artene a urcat pe locul trei în clasamentul seriei. De remarcat că jucătoarele Dindiligan şi Budescu au fost convocate la o selecţionată a tuturor seriilor.