31 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţenii şi-au „făcut” adversarii cu IQ-ul
Gălăţenii şi-au „făcut” adversarii cu IQ-ul
În perioada 30 iunie - 1 iulie, echipa de badminton a CS Siderurgistul Galaţi a participat la Pressbaum, Austria, la o importantă competiţie pe echipe. Echipa noastră a fost formată din: Niţu David, Rusu Radu, Simionescu Cătălina, Niţu Miruna şi Marin Adelina (Bacău), fiind însoţită la concurs de antrenorii Badiu Dorel şi Milon Bogdan (Bacău). Au mai participat opt echipe din Austria (ASV Pressbaum, Sportunion Olsdorf - campioana Austriei), Serbia (echipa naţională a Serbiei), Cehia (Astra Praga şi Cesky Krumlov - campioana Cehiei), Slovacia (Drustvenik Klenovek), Slovenia (BK Kungota), România (CSS1 Timişoara).
Pressbaum este o localitate de munte, foarte aproape de Viena (25km) în care badmintonul este la loc de cinste şi  beneficiază de o sală modernă de sport care are 12 terenuri de badminton. Această localitate este gazda loturilor Austriei şi a o multitudine de tabere internaţionale de badminton. Echipa noastră a mai participat şi anul trecut la această competiţie şi s-a clasat pe locul II şi, cum anul acesta ne-am prezentat cu aceiaşi jucători, de data asta cu un an mai mari, organizatorii ne-au plasat cap de serie 1. Au fost 3 grupe de câte 3 echipe, echipele de pe locul I participând apoi în grupa finală care stabilea locurile 1-3. Rezultate în grupa 1: CS Siderurgistul Galati - ASV Pressbaum = 5-0, CS Siderurgistul Galaţi - Cesky Krumlov   = 5-0; Rezultate în grupa finală : CS Siderurgistul Galaţi - CSS 1 Timişoara = 4-1, CS Siderurgistul Galaţi - Serbia = 5-0. Trebuie precizat faptul că toţi sportivii care au fost în Austria, au susţinut examenul de capacitate unde au obţinut rezultate foarte bune. „Rezultatele obţinute sunt foarte bune şi confirmă nivelul bun de pregătire atins de aceşti sportivi care sunt şi componenţii lotului de juniori II ai României. Organizatorii au oferit diplome, o cupă şi ...bomboane”, ne-a declarat antrenorul Dorel Badiu. Sportivii de la CS Siderurgistul Galaţi intră într-o binemeritată vacanţă în luna iulie, urmând să-şi reia pregătirile în vederea sezonului de toamnă de pe 6 august. Cu toate acestea, sala Siderurgistul rămâne deschisă pentru badminton în fiecare marţi şi joi, orele 18-21 şi sâmbăta, orele 10-13, programul fiind valabil în perioada 5 iulie - 6 august.


Articole înrudite