24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţeanul Vlad Mihai Sîrbu va reprezenta România la Lyon şi Barcelona
Gălăţeanul Vlad Mihai Sîrbu va reprezenta România la Lyon şi Barcelona

Coerver Coaching Romania a organizat în perioada 16-18 decembrie cea de-a doua ediţie a Coerver Winter Cup 1vs1, un turneu de fotbal individual pentru categoriile de vârstă 2009, 2010, 2011, 2012, 2013. Meciurile din cadrul acestei competiţii inedite pentru ţara noastră s-au disputat la Parcul Tineretului din Capitală la Baza sportivă Chelsea Bucureşti.
O evoluţie de excepţie a avut puştiul gălăţean de 9 ani, Vlad Mihai Sîrbu, legitimat la Atletico Galaţi, care a dominat categoria 2013, cu nouă victorii din nouă meciuri care i-au adus primul loc. Vlad a susţinut un meci demonstativ cu cel care s-a clasat pe primul loc la categoria 2012, cedând la mare luptă cu 1-2. „Vlad, este un copil foarte talentat, cu certe calităţi, care este susţinut de părinţi şi căruia îi prevăd o carieră strălucită. Deşi este foarte mic, a avut deja oferte de transfer la echipe din Bucureşti, dar visul lui şi al familiei este ca peste câţiva ani să facă pasul spre una din echipele de top din Europa”, ne-a declarat antrenorul de la Atletic Galaţi, Emil-Laurenţiu Trandafir.
Ca urmare a câştigării turneului de la Bucureşti, Vlad Mihai Sîrbu va reprezenta Galaţiul şi România la începutul lunii mai 2023 la turneul de la Lyon din Franţa alături de ceilalţi câştigători de turnee din mai multe ţări europene. De asemenea, românul a primit o invitaţie nominală în perioada 2-15 iulie 2023 la Masia Summer Camp, un stagiu de pregătire organizat de cei de la Academia Barcelona.


Articole înrudite