23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţeanca Irina Daria Gherasim, triplă campioană balcanică. România a cucerit aurul după un sfert de veac
Gălăţeanca Irina Daria Gherasim, triplă campioană balcanică. România a cucerit aurul după un sfert de veac

Sala Siderurgistul a găzduit în perioada 18-20 octombrie în organizarea Federaţiei Române de Badminton cu sprijinul Primăriei Galaţi şi a CS Siderurgistul, Campionatul Balcanic Under 17 la badminton. România, antrenată de Dorel Badiu şi Corina Dan a dominat autoritar competiţia şi a câştigat toate probele. La echipe, naţionala tricoloră, cu şase gălăţeni în lot: Irina Daria Gherasim, de la CSU, Sara Bordeianu, Alexia Teodora Grădinaru, Amalia Ioana Pintilie, Maria Mădălina Panaite, Matei Eugen Slavu a obţinut titlul balcanic după 28 ani cu trei victorii fără set pierdut în faţa Bulgariei, Greciei şi Moldovei. MVP-ul competiţiei a fost Irina Daria Gherasim, legitimată la CSU Galaţi care a obţinut încă două medalii de aur la simplu feminin şi dublu feminin împreună cu timişoreanca Cristina Maria Sârbu. „Siderurgiştii” nu s-au lăsat mai prejos şi au contribuit la zestrea României cu medalii de bronz: Sara Bordeianu, la simplu feminin, Maria Mădălina Panaite -Amalia Ioana Pintilie, la dublu feminin; Matei Eugen Slavu -Amalia Ioana Pintilie, la dublu mixt şi Matei Eugen Slavu alături de ieşeanul Andrei Ştefan Zublu, la dublu masculin. Delegaţia României a încheiat această ediţie a Campionatului Balcanic cu un total de 13 medalii: 6 medalii de aur, 3 medalii de argint şi 4 medalii de bronz.

  • Galerie Foto:

Articole înrudite