15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţeanca Andreea Creţu, printre tricolore la Europene
Gălăţeanca Andreea Creţu, printre tricolore la Europene

De ieri şi până pe 9 august, la Bucureşti se desfăşoară Campionatul European Under 18, Divizia B la baschet feminin. Cele 20 de echipe calificate au fost repartizate în patru grupe, după cum urmează: Turcia, Albania, Elveţia, Belarus, Suedia (grupa A); Islanda, Grecia, Luxemburg, Danemarca, România (grupa B); Cipru, Finlanda, Germania, Ucraina, Slovacia (grupa C); Bulgaria, Bosnia & Herţegovina, Irlanda, Anglia, Letonia (grupa D). Staff-ul tehnic al reprezentativei României format din Mădălin Piperea, Liviu Manea şi Romela Cristea a stabilit un lot de 12 jucătoare, printre care se află şi Andreea Creţu, jucătoare care este legitimată la Phoenix U Galaţi. Tricolorele şi-au încheiat pregătirea cu un amical concludent cu Letonia, pe care l-au câştigat cu 68-58. „Avem ceva emoţii pentru că vom juca în faţa suporterilor români, pe care-i aşteptăm la sală să vină într-un număr cât mai mare să ne susţină, noi promitem să nu-i dezamăgim. Ne-am pregătit foarte bine, avem un lot omogen, suntem motivate şi vrem să ajungem cât mai sus în clasamentul final. Eu îmi doresc să ne calificăm în primele opt”, ne-a declarat Andreea Creţu. Aseară, România a debutat la Europene în compania Luxemburgului.

 


Articole înrudite