26 FEBRUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Futsal: United a mai făcut un pas spre finala campionatului
Futsal: United a mai făcut un pas spre finala campionatului

Campioana României la futsal, United a jucat marţi seara pe terenul celor de la CSM Tg.Mureş în cea de-a doua etapă din play-off-ul Ligii 1. „Tigrii” gălăţeni conduşi în continuare de pe bancă de spaniolul Victor Lopez, fără Ricardinho, Cârdei şi Boşneagă pe teren, şi-au demonstrat încă o dată valoarea şi au bifat o nouă victorie care îi mai apropie cu un pas spre finala campionatului.
Echipa gălăţeană a început în forţă, cu dubla lui Crişan, gazdele au revenit prin Iszlai, iar scorul primei reprize a fost 1-4 după reuşitele lui Alan şi Andre Sasse. Partida s-a încins la începutul celei de-a doua reprize, mureşenii au revenit spectaculos, au marcat de două ori conscutiv prin Tifam şi Barbocz, au forţat egalarea dar tactica aleasă de antrenorul Cosmin Gherman de a scoate portarul pentru a ataca în superioritate numerică s-a dovedit falimentară. Echipa noastră şi-a valorificat experienţa, s-a descătuşat şi a marcat de cinci ori în trei minute prin Cojocaru, Andre Sasse, Nastai, Alan Sasse şi un autogol. Rezultat final: CSM Tg.Mureş -United Galaţi 4-9 (1-4). Lotul folosit: Mihalache - Andre Sasse, Crişan, Araujo, Nastai, Alan Sasse, Cojocaru, Crăciun, David, A.Cireş, Mihai şi Gonczi.
United se menţine pe locul 1 cu 45 de puncte şi se pregăteşte pentru tripla cu FK Odorheiu Secuiesc, primul meci fiind programat pe 3 martie în sala sporturilor Dunărea, de la ora 17.00, în sferturile de finală ale Cupei României.

Sursa foto: Sportul Ilustrat


Articole înrudite