FCSB s-a impus joi seară, la Salonic, cu scorul de 2-1, în faţa celor de la PAOK, într-un meci din manşa tur a play-off-ului Europa League. Grecii antrenaţi de Răzvan Lucescu au condus din minutul 20, dar au rămas în inferioritate numerică înainte de pauză, iar campioana României a reuşit remontada în repriza secundă. În minutul 50, Andrei Gheorghiţă, la debutul în tricoul FCSB a reuşit să restabilească egalitatea, pentru ca după alte 10 minute, roş-albaştrii să treacă în avantaj, Dawa înscriind cu capul după o centrare a lui Radunovic din corner. "Felicitări băieţilor încă o dată, a fost o primă repriză grea. După cum am zis-o şi înainte de meci, totul se va decide săptămâna viitoare, este un rezultat bun în seara aceasta, dar nimic nu se schimbă. Săptămâna viitoare se va decide cine va merge în runda următoare. Nu am început partida cum am vrut, să fiu sincer, meciul nu a fost foarte bun, nici pentru noi, nici pentru PAOK. Apoi am avut superioritate numerică, băieţii au gestionat foarte bine situaţia. Am marcat două goluri cu doi jucători care au intrat pe parcursul jocului. Suntem foarte fericiţi, pentru toţi jucătorii. Repet, trebuie să fim liniştiţi, pentru că săptămâna viitoare se va decide totul. PAOK joacă foarte bine în deplasare. Eu cred că şansele sunt 50-50. În repriza a doua am avut emoţii cu Ngezana, putea lua cel de-al doilea galben. Respect mult persoanele de aici, de asta nu m-am bucurat la goluri. Am vorbit la modul general înainte de meci cu Răzvan, ne-am întâlnit de multe ori şi este o persoană pe care o respect. Mereu când am ocazia să vorbesc cu el am ceva de câştigat. Sunt foarte fericit pentru Gheorghiţă, mai ales că a venit săptămâna trecută şi s-a adaptat foarte bine. Sunt foarte fericit că am marcat. La fel şi pentru Dawa, sunt bucuros şi pentru el. Sper să continue la fel. Va fi foarte dificil, poate de două ori mai dificil decât astăzi. Trebuie să fim atenţi, inteligenţi. Micile detalii fac diferenţa în aceste meciuri.", a concluzionat antrenorul Elias Charalambous, la finalul partidei de la Salonic. Returul se va disputa pe 20 februarie la Bucureşti pe „Arena Naţională”.
sursa foto Profimedia