Liga Naţională la handbal feminin îşi continuă ritmul infernal, cu meciuri din trei în trei zile. După victoria liniştitoare cu CSM Ploieşti, handbalistele s-au deplasat la Constanţa, unde vor întâlni pe U Neptun, formaţie aflată în zona minată a clasamentului şi care are mare nevoie de puncte. O partidă specială pentru Renata Ghionea, ultima achiziţie a constănţencelor, care cu siguranţă va juca cu mare ambiţie şi dorinţă să-şi învingă fostele colege. „După problemele cu care am început anul, şi eu şi jucătoarele am fost cam sceptice, dar victoria clară cu Ploieştiul ne-a readus moralul şi ne-a demonstrat că se poate. Urmează un meci foarte important, sunt sigură că adversarele au toate informaţiile despre noi şi-şi vor lua toate măsurile să ne contracareze. Nu ne va fi deloc uşor, Constanţa se apără agresiv şi are un joc cu pivotul foarte bun. Am discutat cu fetele, le-am trezit la realitate, am pregătit câteva surprize şi sperăm să câştigăm. În opinia mea, poarta şi apărarea vor fi decisive în stabilirea învingătoarei”, ne-a declarat antrenoarea de la HC Oţelul, Alexandrina Soare.
Celelalte meciuri ale rundei sunt: SCM Craiova - CSM Bacău 2010, HC Zalău - ASC Corona 2010 Braşov, HCM Baia Mare - U Jolidon Cluj, CSM Ploieşti - HCM Roman, HC Dunărea Brăila - CSM Bucureşti, CSM Cetate Devatrans - Oltchim Rm. Vâlcea.