26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fantezia se menţine în top
Fantezia se menţine în top
Perechile care au participat la competiţii anul trecut au reuşit să aducă la Galaţi 83 de medalii, dintre care 44 de aur, 27 de argint şi 12 de bronz. Dintre acestea, cele mai strălucitoare au fost obţinute de: Raul Faliboga - Loredana Buţea, campioni ai României juniori 1 -10 dansuri; Mihai Paraschiv - Diandra Illeş, câştigătorii Cupei României juniori 2 – latino; Ştefan Gagu - Andra Radu, campioni ai României juniori 2 - clasa C; Mihai Paraschiv - Andreea Toma, vicecampioni ai României juniori 2 – latino; Mihai Paraschiv - Diandra Illeş, vicecampioni ai României juniori 2-10 dansuri; Florin Popa - Rodica Fântânaru, vicecampioni ai României tineret - clasa D; Raul Faliboga - Loredana Buţea, medalie de bronz la Campionatul Naţional juniori 1 - standard; Mihai Paraschiv - Andreea Toma, medalie de bronz la Campionatul Naţional juniori 2 - latino; Răzvan Lupaşcu - Diana Miron, medalie de bronz la Campionatul Naţional al României juniori 2 - clasa E. În concluzie: două titluri de campioni naţionali, trei titluri de vicecampioni naţionali, trei medalii de bronz  şi o cupă a României.

„Fanteziştii” au scos capul în lume

Pe plan international rezultatele au fost de excepţie: medalie de bronz la Campionatele Mondiale de la Riga-Letonia, medalie de argint la Stuttgart-Germania, medalii de aur la concursurile de la Bratislava-Slovacia, Monza-Italia,Transilvanian Grand Prix-Braşov, Varadinum Dance Festival -Oradea, Burgas-Bulgaria. Imnul României a fost intonat de şapte ori, tricolorul a urcat pe a doua treaptă a catargului de opt ori, iar pe cea de-a treia treaptă de cinci ori. Tot în 2010 au promovat într-o clasă superioară 28 de sportivi: 14 de la clasa hobby la clasa E, 7 de la clasa E la clasa D, 4 de la clasa D la clasa C, 2 de la clasa C la clasa B şi un sportiv de la clasa B la clasa A. „A fost un an de excepţie pentru sportivii din cadrul clubului nostru, atât pe plan naţional, cât mai ales pe plan internaţional. Doresc să felicit pe această cale antrenorii, sportivii, părinţii şi toţi cei care s-au implicat în aceste realizări deosebite din anul 2010”, a declarat preşedintele clubului, Marian Adam.

Articole înrudite