Sala de sport a Şcoli gimnaziale nr. 23 Mihai Eminescu a fost gazda celei de-a VIII-a ediţie a concursului naţional de dans sportiv Cupa “Brăila Dance” 2013. Concursul s-a adresat către toate categoriile de vârstă, dar numai pentru clasele H, E şi D. Cu toate acestea prezenţa a fost destul de numeroasă, iar cele peste 220 de perechi prezente la acest concurs au arătat că dansul sportiv este sublim indiferent de clasa în care dansezi. Şi cum orice club care se respectă are formată pepiniera care „mâine” te va trimite spre marea performanţă, tot aşa şi Fantezia Galaţi şi-a aruncat în luptă toate perechile pregătite pentru concurs, la cele trei clase puse la dispoziţie de organizatori, obţinând: 4 medalii de aur, 3 de argint, 1 de bronz si un loc IV, astfel:
Pe prima treaptă a podiumului au urcat perechile: Rareş Vădana - Laura Banaga, la clasa D categoria de vârstă 6-11 ani, Florin Sava - Miruna Stănilă, la clasa E, atât la secţiunea standard cât şi la secţiunea latino, categoria de vârstă 16-35 de ani şi Ştefan Lungu - Alexandra Darie, la clasa hobby 10-11 ani;
Treapta a doua a podiumului de premieri a fost acaparată de perechile: Alecsandru Pământ - Anca Pitulice, la clasa D categoria de vârstă 12-13 ani, Florin Codreanu - Oana Turosu, la clasa D la secţiunea standard şi la secţiunea latino, la categoria 16-35 ani şi Bogdan Prozan - Diana Toma, la clasa hobby 6-9 ani. Cea mai „joasă” treaptă a podiumului, care implicit le-a adus medalia de bronz, a fost ocupată de perechea Robert Condrea - Mitzura Pentiuc, la clasa hobby 6-9 ani; Locul IV în competiţia rezervată copiilor 2 (10-11 ani) clasa E a fost ocupat de perechea Florin Drăgan - Mara Lazăr, care au încheiat prezenţele în finală pentru „fantezişti”. „Rezultate pe măsura muncii fiecărora. Perechile care nu au lipsit de la antrenamente şi care dau dovadă de seriozitate în ceea ce fac au fost prezente în finală, iar cei care se joacă şi vorbesc tot timpul la antrenament, au fost în afara finalelor. Rezultatele de la Brăila au fost peste aşteptări, mai ales la clasele mici (hobby) unde două perechi au promovat în clasa superioară, iar o pereche, la primul lor concurs, au reuşit să-l şi câştige. Şi dacă mai adăugăm o trecere în clasa C, putem spune că obiectivele concursului de la Brăila le-am depăşit fără probleme. Îmi pare rău de celelalte perechi care nu s-au calificat în finală, dar aşa poate vor înţelege că numai prin muncă se poate câştiga o competiţie. Şi concursul de precompetiţional ne-a arătat că nu a fost o excepţie la Focşani şi perechile Cosmin Andronic - Adriana Chioca s-au impus la categoria 10-11 ani, două dansuri, Robert Bujor - Maria Bourceanu au câştigat competiţia de două dansuri la categoria 6-9 ani, iar perechile Codrin Leoca -Tonia Plesnecute şi Vlad Ungureanu - Carina Irimia s-au clasat pe locul VI în finalele competiţiilor la care au participat”, ne-a declarat Dana Lefter. Urmează Cupa României ce se va desfăşura la Bucureşti în perioada 11-13 octombrie, Cupa Phoenix (unde vor participa toate perechile din club care au clasă de dans şi categoria de vârstă în acest concurs, deplasarea se va face din fondurile primite de la Consiliul Local) şi internaţionalul de la Ancona (Italia). Să le urăm succes!