CSŞ Galaţi cu sprijinul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Dunărea de Jos a organizat în perioada 21-23 martie la sala Florin Balaiş-Puşkin unul din turneele semifinale din cadrul Campionatului Naţional de junioare Under 19, Divizia Perspectivă. La start s-au aliniat patru formaţii: CSŞ Galaţi, Laguna Constanţa, CSO Voluntari şi Juvenil Braşov.
Susţinute frenetic de inimoşii lor suporteri, „panterele roz” gălăţene antrenate de Gelu Aurelian Ambrose au fost la înălţime, au ocupat locul 2 în clasament după ce au obţinut rezultatele: 3-0 cu CSO Voluntari, 3-0 cu Laguna Constanţa şi 0-3 cu Juvenil Braşov. Lotul de jucătoare: Iulia Ştefania Sbîngu, Ioana Maria Acxinte, Maria Alexandra Bardaş, Brianna Maria Constantin, Eliza Ştefania Neculau, Andra Milea, Teodora Ferdinand, care duminică şi-a sărbătorit majoratul, Ioana Dan, Bianca Andreea Frumuzache, Iulia Sava, Teodora Tăbăcaru, Iuliana Turlacu.
Ca urmare a acestor rezultate, echipa gălăţeană s-a calificat la Final 6. Turneul final Perspectivă se va disputa în perioada 7-11 mai într-o locaţie ce va stabilită ulterior. Cele şase formaţii calificate sunt: CNMV Ploieşti, Juvenil Braşov, CSŞ GALAŢI, CSŞ 2 Baia Mare, CSŞ Caransebeş şi LPS Bihorul Oradea.