28 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Echipa naţională de fotbal pe plajă a României a învins, cu scorul de 5-3, reprezentativa Rusiei, locul unu la nivel european, în ultimul meci din cadrul Grupei C a calificărilor pentru turneul final al Cupei Mondiale din 2011. Golurile echipei antrenate de Stere Dămăşaru au fost marcate de Măciucă, Posteucă, ambii câte câte două goluri, şi Carauleanu. Reprezentativa României era clasată, înaintea începerii turneului de calificare ce se dispută la Bibione (Italia), pe locul 14 european. În urma acestei victorii, reprezentativa României a câştigat grupa C, din care au mai făcut parte echipele Slovaciei şi Andorrei. Cele două formaţii, Rusia şi România, erau calificate în faza optimilor de finală ale calificărilor pentru turneul final al Cupei Mondiale din 2011, competiţie care se va disputa la Roma. În primul meci, România a învins, duminică, reprezentativa Andorrei cu scorul de 8-2, iar luni echipa României a dispus cu scorul de 5-3 de Slovacia. Pentru a se califica la turneul final al Cupei Mondiale din 2011, care va fi găzduit de Roma, reprezentativa României trebuie să acceadă până în faza semifinalelor. În cazul în care va fi eliminată în sferturile competiţiei, România se mai poate califica dacă va câştiga turneul echipelor care au pierdut în această fază a competiţiei, iar reprezentativa Italiei, participantă la preliminarii deşi este calificată la turneul final, va accede în faza semifinalelor. Tragerea la sorţi a meciurilor din optimile de finală ale turneului a avut loc aseară, iar reprezentativa României a fost desemnată cap de serie.


Articole înrudite