15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Echipa „Colegiului Elena Doamna” a devenit campioană naţională
Echipa „Colegiului Elena Doamna” a devenit campioană naţională

Deşi în această perioadă caniculară majoritatea elevilor sunt în vacanţă, mai există şi excepţii. Unii copii au preferat să se antreneze şi să lupte pentru renumele şcolilor pe care le frecventează şi al oraşului nostru. Astfel, în weekendul trecut, la Piteşti, s-a desfăşurat faza naţională a concursului „Cu viaţa mea, apăr viaţa”, organizat în fiecare an cu sprijinul inspectoratelor şcolare judeţene şi al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă sub egida Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Concursul, care a adus la start câte 15 echipe la fiecare categorie, a constat în trei probe: una teoretică cu 15 întrebări şi două sportive: transportul unui rănit pe distanţa de 50 de metri respectiv parcurgerea unui traseu contaminat cu masca pe figură. Galaţiul a fost reprezentat de Colegiul „Elena Doamna” la licee şi Şcoala Gimnazială 18 la gimnaziu. O evoluţie de nota 10 au avut-o gălăţenii de la „Elena Doamna”, în formula: Georgiana Manole, Ştefănel Căpătan, Gheorghiţă Petcu, Andrei Micu îndrumaţi de pe margine de profesoara Gabriela Artene, care a fost ajutată în pregătirea elevilor şi de colegele de catedră: Aura Pătraşcu şi Mihaela Dumitru, care au obţinut 100 de puncte (maxim), au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, devenind campioni naţionali. O evoluţie bună au avut şi cei de la Şcoala Gimnazială 18 (profesor: Tina Trandafir) în formula: Cosmin Teliban, Cristian Lucaci, Cosmin Nicoară şi Bogdan Olteanu care s-au poziţionat pe locul V.

 


Articole înrudite