22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Liga I porneşte la drum dar norii negri nu se dau plecaţi din curtea Oţelului şi furtuna stă să înceapă. Până una alta, roş-alb-albaştrii au fost penalizaţi de LPF cu două puncte şi interdicţia la transferuri până în momentul în care clubul gălăţean îşi va achita datoria către impresarul Ionel Codoban. „Am trăit să vedem şi acest lucru. Este clar un dezavantaj mare pentru noi şi un lucru nemaintâlnit. Să-ţi faci singur rău depăşeşte imaginaţia mea. Trebuie să suportăm această decizie şi sper să nu mai fie şi alte puncte de penalizare. Nu am intrare la Consiliul de Administraţie, nu am vorbit cu cei de acolo. Pe ei ar trebui să-i intereseze soarta echipei. Nu am crezut, şi încă nu cred, că Oţelul poate avea soarta Unirii Urziceni. Sunt convins că la Galaţi sunt oameni care să scoată echipa din problemele în care a intrat. Sper ca acest lucru să se întâmple cât mai repede”, a precizat antrenorul Dorinel Munteanu. La prima conferinţă de presă organizată înainte de startul campionatului a fost prezent şi jucătorul Sergiu Costin, care a dat asigurări că în ciuda tuturor problemelor existente, atmosfera în vestiar este bună şi împreună cu colegii săi vor dă debuteze cu dreptul în noul sezon.

Fierbe Moldova

Oţelul va începe acest sezon la Iaşi, unde va întâlni nou promovata CSMS. Gazdele se confruntă şi ele cu destule probleme dar antrenorul Ionuţ Popa, temperamental cum îl ştim dar şi cu o mare experienţă va face tot posibilul să-şi mobilizeze elevii astfel încât să încerce să obţină un rezultat favorabil. Una peste alta, derbiul Moldovei stârneşte orgolii în ambele tabere dar noi sperăm şi ne dorim din tot sufletul ca experienţa să aibă câştig de cauză în faţa elanului şi a dăruirii. „Inkango şi Băjenaru sunt singurele noastre transferuri şi cu siguranţă ar fi făcut parte din lotul de jucători pentru meciul de la Iaşi. Din păcate nu-i pot folosi şi va trebui să găsesc soluţii cu jucătorii pe care îi am la dispoziţie. Euforia promovării, dorinţa celor de la Iaşi de a arăta că sunt capabili să rămână în prima ligă, sunt lucruri importante. E prima etapă, venim după o pauză lungă, nu se ştie ce se poate întâmpla. Eu sunt însă convins că totul depinde de randamentul jucătorilor noştri şi cu toţii ne dorim să ajungem cât mai repede posibil la plus în clasament”, a concluzionat „Munti”.

Lotul Oţelului cu numerele de pe tricou, sezonul 2012-2013:
1) Cristian BRĂNEŢ
2) Marian CÂRJĂ
3) Cornel RÂPĂ
4) Ioan FILIP
5) Zoran LJUBINKOVIC
6) Alexandru BENGA
7) Cătălin IORGA
9) Cleidimar DIDI
11) Jaka STROMAJER
12) Branko GRAHOVAC
14) Silviu ILIE
15) Ştefan MARDARE
16) Cristian SÎRGHI
17) Laurenţiu BUŞ
18) Sergiu COSTIN
19) Bratislav PUNOSEVAC
21) Dănuţ ENESCU
22) Tadas SIMAITIS
23) Lucian MURGOCI
27) Marius PENA
29) Gabriel GIURGIU
30) Liviu BĂJENARU
37) Alejandro VIGLIANTI
55) Milan PERENDIJA
69) Enes SIPOVIC
77) Ionuţ NEAGU
88) Bruce INKANGO


Articole înrudite