23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Liga a II-a programează sâmbătă partidele celei de-a noua etape. FCM Dunărea va evolua pe teren propriu, de la ora 11.00, împotriva celor de la Dinamo II Bucureşti. Cu moralul zdruncinat după înfrângerea de la Constanţa cu Farul, nemeritată şi decisă de arbitrul Amarandei, gălăţenii  sunt hotărâţi ca de data aceasta în afara unei evoluţii bune, să obţină şi cele trei puncte puse în joc. „Am făcut jocuri bune, sunt mulţumit de atitudinea şi determinarea arătate dar, din păcate, rezultatele au fost oscilante. Cu Farul de exemplu, în runda precedentă, nu meritam să pierdem dar am fost „ajutaţi” de factori externi. Moralul băieţilor este uşor afectat, am analizat situaţia împreună şi cu cei din conducere, eu sunt convins că dacă vom continua să jucăm în acelaşi ritm, vom obţine victoria cu Dinamo. Am vizionat jocul lor cu Săgeata, sunt adversari de temut pe care dacă-i laşi să se organizeze, ne pot pune probleme. Am mare încredere în jucătorii mei, şi îmi doresc ca sâmbătă să fie primul pas după care să legăm o serie de trei-patru victorii”, ne-a declarat antrenorul principal Viorel Tănase. Vor absenta din lotul gălăţean: Florea şi Gârleanu, accidentaţi precum şi Avram, care a fost suspendat deşi nu merita să fie eliminat în runda precedentă. De-asemenea, probleme medicale au avut Bârlădeanu şi Eni, dar ei vor fi recuperaţi până la ora jocului. Celelalte partide ale etapei: Săgeata Năvodari - Delta Tulcea, Victoria Brăneşti - Gloria Buzău, Astra 2 Giurgiu - Callatis Mangalia, Viitorul Constanţa - FCM Bacău, CF Brăila - Farul Constanţa, CS Otopeni - CSMS Iaşi, FC Botoşani - FC Snagov. După opt etape, echipa gălăţeană se situează pe locul XII cu 10 puncte.


Articole înrudite