15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Deşi are portăreii la poarta stadionului, Oţelul s-a adunat şi s-a înscris în Liga a II-a
Deşi are portăreii la poarta stadionului, Oţelul s-a adunat şi s-a înscris în Liga a II-a

Ziua de miercuri a fost aşteptată cu sufletul la gură de toţi cei care nu au uitat clipele minunate pe care le-am trecut în urmă cu patru ani, când roş-alb-albaştrii câştigau campionatul Ligii I şi Supercupa României. În sfârşit, deşi ameninţaţă că s-ar putea fi evacuată şi de pe „Ancora”, unde s-a refugiat după ce a fost alungată de pe stadionul pe care a evoluat încă din 1964, Oţelul s-a reunit sub comanda unui staff tehnic format din: Florin Marin - antrenor principal, Daniel Florea - antrenor secund, Cristian Brăneţ - antrenor cu portarii. Suporterii prezenţi şi-au exprimat din nou ataşamentul şi au scandat minute bune „Oţelul nu moare!”. Oficialii clubului au anunţat că Oţelul s-a înscris oficial în Liga a II-a şi că va disputa meciurile de pe teren propriu la Slobozia, deşi s-a luat în calcul şi varianta construirii unei tribune noi pe „Zoltan David”, forţându-se astfel omologarea. La primul antrenament au fost prezenţi 24 de jucători, dintre care 15 juniori republicani A şi B din pepiniera proprie. „Oţelul va ataca promovarea din primul an, din acest motiv am şi rămas aici, avem nevoie de întăriri, sper să aducem 7-8 jucători cu experienţă”, a declarat Cristi Munteanu, team managerul formaţiei gălăţene. Lotul prezent la prima şedinţă de pregătire: Ştefan Bordieanu, Daniel Vicol - Rareş Oprea, Ruben Codreanu, Marius Manea, Costin Serea, Ionuţ Codreanu, Alexandru Istrate, Ionuţ Chiriac, Cosmin Petică, Alexandru Perju, Mădălin Blănaru, Ciprian Voicu, Antonio Sefer, Lucian Murgoci, Andrei Marus, Robert Tătar, Mihai Adăscăliţei, Daniel Dajbog, Cosmin Stoian, Eduard Dumitru, Iulian Negoescu, George Bârlădeanu, Ionuţ Constantinescu. A fost prezent şi Bogdan Chipirliu, care a revenit acasă, dar nu s-a antrenat din cauza unor probleme medicale. A absentat portarul Dumitru Hotoboc, care a fost învoit trei zile pentru rezolvarea unor probleme personale. Sezonul 2015-2016 din Liga a II-a va debuta pe 29 august. Sistemul competiţional şi programul va fi stabilit pe 22 iulie, în funcţie de numărul echipelor înscrise.


Articole înrudite