La sediul Federaţiei Române de Volei a avut loc marţi după prânz tragerea noului ţintar pentru Divizia A1 la volei feminin, după retragerea formaţiilor CSU Oradea şi CSU Medicina Tg. Mureş. Echipa gălăţeană, care a fost reprezentată la Bucureşti de şeful secţiei Silviu Şoimu a tras numărul 9 pe tabela Berger şi va debuta în campionat pe 27 octombrie în deplasare cu CSM Volei Alba Blaj, vicecampioana României şi finalista Champions League. Primul joc pe teren propriu va fi pe 3 noiembrie în compania celor de la CSM Târgovişte. Sezonul va debuta pe 20 octombrie cu prima fază a Cupei României, unde echipa pregătită de Ileana Berdilă se va confrunta cu Penicilina Iaşi în deplasare. Programul complet al turului campionatului este următorul: cu Alba Blaj, deplasare; cu CSM Târgovişte - acasă; cu Penicilina Iaşi - deplasare; cu Ştiinţa Bacău - acasă; cu CSM Lugoj - deplasare; cu Dinamo Bucureşti - acasă; cu CSM Bucureşti - deplasare; cu U NTT Data Cluj Napoca - deplasare; cu UVT Agroland Timişoara - acasă. S-a stabilit ca la finalul acestui sezon nicio echipă să nu retrogradeze.