De astăzi şi până duminică, la Oneşti, în sala Municipală, are loc primul turneu semifinal al Campionatului Naţional de handbal rezervat juniorilor I. La start se vor alinia cele şase echipe repartizate în grupa a II-a: LPS Suceava, LPS Iaşi, Şcoala 3 Adjud, CSS Galaţi, CSS 2 Bucureşti şi Grupul Şcolar 1Mai Ploieşti. Echipa gălăţeană pregătită de antrenorii Relu Druţu şi Costel Coman a încheiat prima fază a competiţiei pe locul III şi este decisă măcar să-şi menţină poziţia şi în continuare. „Este un an de excepţie pentru CSS, avem cinci echipe calificate în faza semifinală. Asta presupune eforturi uriaşe financiare, sper să primim sprijin de la Inspectorat, dar şi din alte părţi pentru a face faţă cheltuielilor. Din punct de vedere sportiv, ne-am pregătit, va fi un turneu lung şi greu la Oneşti cu obiectiv clasarea în primele patru pentru a merge mai departe. Ne-am întărit lotul cu doi jucători: Sora şi Istrate, pe care i-am transferat de la CSS Tecuci prin bunăvoinţa profesorului Relu Mănăilă, căruia vreau să-i mulţumesc şi sper să iasă totul aşa cum ne-am propus”, ne-a declarat antrenorul Relu Druţu. Programul echipei gălăţene: cu Şcoala 3 Adjud (astăzi, ora 18.00), cu Grupul Şcolar 1 Mai (joi, ora 14.00), cu CSS 2 Bucureşti (vineri, ora 18.00), cu LPS Suceava (sâmbătă, ora 16.00) şi cu LPS Iaşi (duminică, ora 11.00). Lotul CSS Galaţi: Alex Badiu, Paul Popa, Cristian Sora - George Brânză, Cosmin Borşan, Valentin Tiron, Cristian Gaţu, Gabriel Dumitriu, Cătălin Manolache, George Istrate, Adrian Mocanu, Silviu Frangulea, Cosmin Olaru, Ciprian Mironică, Andrei Zaharia, George Şerban.