23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Campionatul Naţional de baschet la categoria Under 16 a programat duminică partidele unei noi etape. La masculin s-a întâmplat o minune şi Phoenix LPS a jucat partida cu CSS Ploieşti în sala sporturilor Dunărea. Baschetbaliştii pregătiţi de Gelu Cazanoschi, care a lipsit fiind plecat la Piteşti cu formaţia din Liga 1 şi Tudose Teodoraşcu s-au simţit obligaţi să răsplătească eforturile celor care le-au permis să joace în condiţii foarte bune nu ca până acum şi au prins o zi foarte bună. Gălăţenii, din rândul cărora s-au remarcat: Geani Frumuşanu, Dan Feraru, Robert Florea, Alexandru Celmare, Andrei Cojiţă, Mihai Grecu au câştigat clar, scor final 91-57. Phoenix LPS se află pe locul IV. Etapa viitoare, băieţii noştrii vor juca tot pe teren propriu cu CSS Unirea Iaşi, în cadrul fazei a II-a.
La feminin a avut loc ultima etapă a turului. Echipa gălăţeană condusă de Andrada Miron a disputat un meci foarte important pentru configuraţia clasamentului în deplasare la CSS Târgovişte. Revenirea Biancăi Nini, care a lipsit la precedentele partide din cauza unei accidentări, a fost de bun augur. Gălăţencele au făcut un joc bun care s-a încheiat de data aceasta şi cu un rezultat pe măsură. Rezultat final: CSS Târgovişte - Phoenix LPS 54-70. De la învingătoare s-au remarcat: Bianca Nini, Andreea Creţu, Corina Purcel, Diana Răcuciu, care din păcate s-a reaccidentat, Florentina Grigoraş, Ramona Anton şi Bianca Moldovanu. Fetele noastre ocupă, deocamdată, poziţia a treia în clasament.


Articole înrudite