Sezon full pentru echipele de baschet de la clubul gălăţean. După ce la sfârşitul săptămânii trecute, la turneul final de la Under 15, au obţinut medalii de argint atât la fete cât şi la băieţi, Iulia Răileanu a fost desemnată MVP-ul turneului, iar Irina Vasilache şi Daniel Tudorache au prins şi ei „the best five” al turneului, acum a venit rândul celor mai mici baschetbalişti să se lupte pentru o clasare cât mai bună. La Braşov s-a disputat timp de şapte zile Campionatul Naţional de minibaschet rezervat băieţilor. Competiţia a aliniat la start 60 formaţii, printre acestea numărându-se şi două din Galaţi. Numărul mare de echipe participante i-a cam pus în dificultate pe organizatori, care la un moment dat au bulversat programul. Phoenix LPS I (antrenor Adrian Chiculiţă) a înregistrat rezultatele: 42-13 cu CSS Bacău, 50-7 cu Galactica Şc. 19 Bucureşti, 30-63 cu Magic Champions Bucureşti, 17-33 cu Dinamic Cluj, 30-46 cu Speranţa Cluj, 36-21 cu LPS Satu Mare, 34-31 cu MC Sport Cluj, 18-25 cu Dan Dacian II. Cea de-a doua echipă gălăţeană, care a fost condusă de Tudose Teodoraşcu, a obţinut rezultatele: 25-22 cu Laguna Bucureşti, 46-14 cu Vendor Odorhei, 27-22 cu CSU Sibiu, 22-46 cu Royal Fun, 17-34 cu Heart Drobeta Turnu Severin, 18-28 cu BC Slam, 11-19 cu Royal Călăraşi. Titlul de campioană naţională a fost adjudecat de PH Cluj, iar echipele noastre s-au situat în prima jumătate a clasamentului: Phoenix LPS II, locul XVI, respectiv Phoenix LPS I, locul XX. Loturile folosite: Dan Feraru, Cristian Cojiţă, Alexandru Celmare, Nicu Boitan, Andrei Cristodorescu, Andrei Lupu, Robert Lăcătuş, Alexandru Pungă, Robert Râclea, Eduard Enache, Mihai Grecu, Ioan Munteanu (Phoenix I), respectiv Andrei Giangu, Valentin Gogoaşă, Vlad Gheţău, Vlad Rusu, Ionuţ Ioniţă, Teodor Munteanu, Sebastian Diaconescu, Matei Stan, Adrian Þocu, David Dumitru, Ciprian Irimia, Darie Andronache.