AJF Galaţi a intenţionat să desemneze campioana Ligii a 4-a pe teren. Finala Zimbrul Slobozia Conachi - Avântul Valea Mărului a fost programată pe 24 şi 26 iulie la Galaţi, de la ora 17.30.
„Din păcate, cele două meciuri nu se pot disputa chiar dacă noi am încercat să stabilim campioana pe teren. Am primit astăzi (n.r. - miercuri) răspunsul din partea autorităţilor: DSP şi Prefectura Galaţi, măsurile care se impun în starea de alertă nu permit organizarea competiţiilor sportive. În aceste condiţii, am decis să nu se acorde titlul de campioană, iar Avântul Valea Mărului să reprezinte judeţul Galaţi la barajul de promovare în eşalonul trei care va debuta pe 1 august. Cei din Valea Mărului au efectul primul test pentru coronavirus şi suntem în aşteptarea rezultatului”, ne-a declarat Liviu Ciubotariu, preşedintele AJF Galaţi.
Vălmărenii ar urma să se dueleze pentru promovarea în Liga a 3-a cu Victoria Gugeşti - Vrancea, pe 1 august, şi cu campioana Brăilei care se va alege dintre Victoria Traian şi Sportul Chişcani, pe 9 august. Meciurile se vor disputa pe teren neutru, cel mai probabil la Buzău.