Pista stadionului „Nicolae Dobrin” din Piteşti a găzduit sâmbătă şi duminică o etapă a Campionatului Naţional de atletism pentru seniori şi tineret şi Cupa României la marş. Galaţiul a fost prezent cu sportivii de la CSU, care au confirmat aşteptările şi au obţinut rezultate notabile. Andreea Arsine a câştigat Cupa României la 10 km marş, cu timpul 45:39. Coechipierele sale au avut următoarele realizări: Veronica Iuliana Marinescu, locul IV şi Andreea Ilie, locul XII. CSU s-a situat pe locul II la echipe, la egalitate cu echipa de pe primul loc CSM Oneşti. „Un traseu ok, o cursă de test pentru mine, o încălzire pentru Naţionalele de luna viitoare. Am realizat baremul şi sper că voi ajunge la Mondiale, programate pe 8 august în China, la Beijing. Acolo mi-am propus să mai fac un pas şi să realizez o performanţă şi un timp care să-mi asigure calificarea pentru Olimpiada de la Rio din 2016. Mai am însă şi alte obiective, pe care le veţi vedea pe parcurs”, ne-a declarat Andreea Arsine. La masculin tineret, CSU în componenţa: Maricel Necula (loc IV individual) şi Ştefan Popa (loc VII) s-a poziţionat tot pe locul II. Au mai concurat: Florin Rânceanu - locul X şi Andrei Cristian - locul XIII.
La etapa de Campionat Naţional, atleţii noştrii au fost de asemenea la înălţime. Mihaela Petrea, la 3000 m obstacole (10'22) şi Cristi Boboc, care are dublă legitimare, CSU - Farul, la triplusalt (15,66 metri) şi-au realizat baremurile şi vor participa la Europenele de Tineret. Un rezultat bun a fost obţinut şi de Alina Andreea Zăizan, sportivă cu dublă legitimare, CSU - Ştiinţa Bacău, care a terminat pe locul III la 100 metri (12;57).