Cea de-a doua ediţie a Cupei Sărbătorilor de Iarnă s-a desfăşurat în sala Polivalentă Dunărea şi a aliniat la start patru formaţii: Oţelul, Dunărea, IPJ Danubius şi AJF Galaţi. Spectacolul a fost garantat prin prezenţa pe parchet a unor foste glorii ale fotbalului gălăţean precum: Tudorel Stoica, Mihai Majearu, câştigători ai Cupei Campionilor Europeni în 1986 cu Steaua, Dănuţ Lupu, Cleo Vaişcovici, Ion Viorel, Puiu Antohi, Viorel Tănase, Cătălin Tofan, Ion Profir, etc. Primul loc a fost adjudecat de AJF GaIaţi, care şi-a valorificat din plin atuul tinereţii şi a învins în marea finală pe Oţelul, care la ultima fază a introdus pe teren vreo 12 jucători. Pe locul trei s-au situat poliţiştii de la Danubius, care au trecut la loteria penaltiurilor de Dunărea. Premierea a fost oficiată de Nicolae Rainea, preşedintele AJF Galaţi, care a înmânat trofeul şi diploma pentru fiecare participantă. „Sunt fericit că am avut ocazia să mă reîntâlnesc cu prieteni vechi. Am demonstrat că încă putem” a declarat Tudorel Stoica. Dănuţ Lupu aflat pentru prima oară la acest eveniment a fost extrem de încântat de revenirea în oraşul natal. „Mă aflu în premieră la acest eveniment. Sunt fericit că m-am putut reîntâlni cu oameni pe care îi ştiu de o viaţă. Cred că am arătat că încă mai ştim câte ceva”. Ion Viorel a demonstrat că în ciuda trecerii anilor rămâne acelaşi vitezist şi fin tehnician cu balonul. „Este minunat să evoluezi într-o asemenea atmosferă. Parcă am retrăit vremurile când eram jucător. Sper ca această Cupă să se desfăşoare şi în anii viitori”, ne-a precizat „Vioară”. Un adevărat show sportiv pentru care organizatorii merită felicitări. Procesul Cupei a avut la un restaurant din oraşul nostru unde s-au depănat poveşti şi amintiri până dimineaţa.