La Brăila a avut loc în weekend, la iniţiativa lui Cristi Preda, antrenorul de la HC Dunărea Brăila, prima ediţie a Cupei Verii, un turneu de handbal rezervat fetelor născute în anul 2001 -2002. Au participat patru formaţii: Handbal Art, CS Danubius 2010, United (fosta HC Danubius), toate din Galaţi şi HC Dunărea Brăila. Cel mai interesant joc al competiţiei a fost cel dintre Handbal Art (antrenor Gabriela Artene) şi United (antrenor Sanda Asandei). „Artistele” au început tare, au marcat de cinci ori consecutiv şi au condus la pauză cu 9-5. Repriza a doua a fost controlată de „nepoţele” care s-au apropiat ameninţător dar au ratat o aruncare de la 7 metri şi şansa unui rezultat final. Handbal Art s-a impus la limită: 11-10 şi cu alte două victorii: 14-12 cu Danubius 2010, 16-6 cu Dunărea, şi-a adjudecat trofeul. Pe treapta a doua a podiumului a urcat United: 11-8 cu Danubius 2010 şi 16-6 cu Dunărea. Premiile speciale oferite de organizatori au venit la Galaţi, astfel: Rebeca Stan (CS Danubius 2010), cea mai tehnică jucătoare; Mădălina Moraru (United), cel mai bun portar; Claudia Dima - golgetera turneului. Loturile aliniate: Magdalena Crăiţă, Andreea Gavril, Andreea Şerban, Elena Creţu, Cosmina Pavel, Cosmina Anghelache, Ana Matei, Raluca Macovei, Andreea Popovici, Claudia Dima, Monica Tănase, Andreea Leagăn, Miruna Girip, Daniela Necula (Art); Mădălina Moraru, Roxana Ivanov, Ionela Popa, Andreea Merla, Liliana Ticea, Ada Lungu, Mădălina Drăgan, Denisa Popovici, Alexandra Popescu, Elisabeta Dingă, Iulia Eiler, Bianca Secobeanu, Ioana Ciolacu, Alessia Asandei (United).