29 APRILIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sarcina produce schimbări în creierul mamei care o pregătesc pentru venirea copilului
Sarcina produce schimbări în creierul mamei care o pregătesc pentru venirea copilului
Sarcina antrenează importante modificări în creier, care persistă cel puţin doi ani după naştere şi care ar permite pregătirea mamei pentru exigenţele îngrijirii bebeluşului, potrivit unui studiu dat publicităţii, relatează AFP.
Aceste schimbări în structura şi funcţiile cerebrale se produc în regiuni care sunt implicate în interacţiuni sociale precum percepţia şi interpretarea dorinţelor, emoţiilor, intenţiilor şi dispoziţiei proprii sau a altei persoane, potrivit revistei specializate Nature Neurosciences.
Sarcina este însoţită de schimbări fiziologice şi fizice drastice în corp din cauza activităţii hormonale puternice. Schimbări la nivelul creierului legate de activitatea hormonală au fost observate şi în timpul pubertăţii, dar nu cele care apar după o sarcină.
Pentru studiu, Elseline Hoekzema, din cadrul unităţii de cercetare a ştiinţelor cognitive din departamentul de psihiatrie şi medicină legală a Universităţii din Barcelona, şi colegii săi au analizat cu ajutorul imagisticii medicale, înainte şi după sarcină, 25 de femei, devenite mame pentru prima dată, pentru a observa schimbările structurale produse de sarcină în materia cenuşie a creierelor lor.
Prin comparaţie cu creierele a 19 taţi, 17 bărbaţi fără copii şi 20 de femei care nu au născut niciodată, femeile însărcinate cu primul copil au prezentat o reducere a materiei cenuşii în regiunile asociate cu aptitudinile sociale. Acestea sunt aptitudini care prezintă deficienţe în anumite patologii precum schizofrenia şi autismul.
Autorii studiului au observat o creştere a activităţii neurale în unele dintre aceste regiuni cerebrale modificate de sarcină atunci când le-au arătat mamelor fotografii ale propriilor copii.
În final, o şedinţă de imagistică medicală a permis să se constate că aproape toate aceste reduceri de materie cenuşie se menţin la mamele care au avut primul copil aproape doi ani după naştere, cu excepţia unei recuperări parţiale a volumului de materie cenuşie în hipocampus, regiune asociată cu memoria.
Autorii cercetării sugerează că schimbările pot pregăti mama pentru exigenţele sociale ale maternităţii iminente.
Acest model de schimbări structurale ar putea fi, de asemenea, utilizat pentru a distinge între creierele femeilor care au născut şi cele ale femeilor care nu au făcut-o, precum şi pentru a prezice calitatea ataşamentului mamelor de bebeluşii lor în perioada post-partum, subliniază revista. 

Articole înrudite