29 APRILIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Menţinerea contactului vizual în timpul conversaţiei suprasolicită creierul
Menţinerea contactului vizual în timpul conversaţiei suprasolicită creierul
Menţinerea contactului vizual în timpul unei conversaţii poate fi un proces extrem de solicitant pentru creier, potrivit unei cercetări recente realizată de o echipă de oameni de ştiinţă japonezi şi publicată în numărul din decembrie al jurnalului Cognition. Această activitate ''mănâncă'' din resursele cognitive necesare pentru alte activităţi precum gândirea şi procesarea verbală, de aceea de multe ori în timpul discuţiilor faţă în faţă suntem nevoiţi să ne mutăm privirea de la interlocutor, informează The Huffington Post.
Pentru contactul vizual sunt necesare aceleaşi resurse ca pentru efectuarea de raţionamente complexe, subliniază cercetătorii - aşadar, în timpul conversaţiilor este normală întreruperea contactului vizual astfel încât să fie conservate resursele congnitive. ''Deşi contactul vizual şi procesarea verbală par independente, oamenii îşi mută frecvent privirea de la interlocutori în timpul conversaţiilor'', acest lucru sugerând că există ''o interferenţă între contactul vizual şi procesarea verbală ce are loc în creier'', după cum notează autorii studiului.
Şi alte studii realizate anterior au evidenţiat prezenţa unei interferenţe între contactul vizual şi gândirea vizuală, însă noua cercetare este prima care demonstrează că aceasta merge mai departe de gândirea vizuală, afectând mai multe procese cognitive, mai arată sursa citată.

Articole înrudite