28 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Românii se pot testa singuri cu ajutorul unor kituri medicale
Românii se pot testa singuri cu ajutorul unor kituri medicale

Românii se pot testa de acum singuri pentru a afla dacă au colesterolul crescut, dacă sunt alergici, anemici sau intoleranţi la gluten sau dacă au Helicobacter pylori, cu ajutorul unor kituri medicale pentru autotestare. Aceste kituri au fost lansate în România de o companie medicală din Germania.
Românii preocupaţi de sănătatea lor îşi vor putea monitoriza regulat starea de sănătate, identificându-şi astfel problemele de sănătate încă de la primele simptome.
Potrivit unui comunicat remisAGERPRES, testele au o acuraţete medicală de peste 94%, se găsesc în farmacii începând din luna septembrie şi oferă rezultate în numai câteva minute. Acestea identifică problemele de sănătate încă de la primele semne, fără a exclude medicul specialist.

*** Unul dintre teste este cel pentru depistarea alergiilor la păr de pisică, polen de iarbă şi acarieni, care se adresează persoanelor ce prezintă simptomele tipice alergiilor — strănut, nas înfundat sau ochi iritaţi —, dar nu ştiu cu exactitate la ce anume sunt alergice. Testul se face prin analiza unei picături de sânge, iar rezultatul acestuia este gata în 30 de minute.

*** Testul pentru prevenţia afecţiunilor stomacale, care evidenţiază dacă organismul este purtător al bacteriei Helicobacter pylori, se adresează tuturor oamenilor care îşi doresc să îşi menţină sănătatea organismului sub control. Testul se face prin analiza unei picături de sânge, iar rezultatul poate fi citit în zece minute.

*** Testul pentru prevenţia bolilor intestinale se adresează mai ales persoanelor cu vârsta de peste 45 de ani. Acest test ajută la depistarea sângerărilor din scaun, care pot semnala chiar şi incipienţa cancerului colorectal. Pentru acest test este nevoie de o probă de scaun. Rezultatele pot fi citite în cinci minute.

*** Testul pentru determinarea nivelului ridicat de colesterol este mai ales recomandat persoanelor cu vârsta de peste 35 de ani, femeilor care au luat anticoncepţionale pentru mai mult timp, precum şi fumătorilor. Utilizând kitul pentru autotestare "colesterol" se poate afla, rapid şi sigur, dacă nivelul colesterolului este normal sau nu, caz în care este necesară schimbarea stilului de viaţă şi a dietei. Testul presupune prelevarea unei probe de sânge, iar rezultatul este gata în trei minute.

*** Testul pentru confirmarea carenţei de fier se adresează mai degrabă persoanelor care prezintă simptomele tipice: oboseala frecventă, paloarea sau durerile de cap. În cazul în care testul confirmă lipsa fierului din organism, specialiştii recomandă vizita la medic, care va putea prescrie, pe baza rezultatului testului şi a consultaţiei, tratamentul potrivit. Pentru acest test este nevoie de prelevarea unei picături de sânge, iar rezultatul poate fi citit în zece minute.

*** Testul pentru infecţiile tractului urinar confirmă prezenţa leucocitelor, a nitriţilor şi a proteinelor şi este recomandat persoanelor care prezintă arsuri uşoare la urinare sau dureri abdominale. Acest test clarifică rapid şi sigur dacă este într-adevăr vorba despre o iritaţie sau sunt semne ale substanţelor asociate tipic cu o infecţie. Testul necesită o probă de urină, iar rezultatele sunt gata într-un minut.

*** Testul pentru depistarea intoleranţei la gluten este de interes celor care prezintă tulburări gastrointestinale frecvente (balonare, diaree), fără o cauză evidentă. Dacă, însă, testul este negativ, este importantă investigarea altor posibile cauze, întrucât apariţia constantă a disconfortului poate semnala probleme mai grave. Testul se face printr-o probă de sânge, rezultatul fiind gata în zece minute.

*** Testul de fertilitate masculină este un instrument eficient pentru cuplurile care încearcă să conceapă un copil şi se confruntă cu probleme în acest sens şi evidenţiază dacă lichidul seminal conţine suficienţi spermatozoizi pentru concepţie. Acest test necesită o mostră de spermă, iar durata de testare este de şapte minute.


Articole înrudite