Riscul de a suferi de depresie este cu atât mai mic cu cât creşte gradul de educaţie, relevă raportul anual al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) privind educaţia. Documentul constată că persoanele mai bine pregătite au oportunităţi mai bune de angajare şi salarii mai mari, factori care ''reduc prevalenţa anxietăţii'', relatează France Presse.
Persoanele mai instruite au ''rate mai scăzute de morbiditate şi o speranţă de viaţă mai lungă", reaminteşte raportul ''Education at a Glance'', publicat marţi, menţionând că "sistemele de educaţie pot contribui şi la reducerea depresiei", deoarece "indivizii mai bine educaţi sunt în general mai buni pe piaţa muncii", ceea ce diminuează ''prevalenţa anxietăţii şi a depresiei''.
Aceste concluzii se bazează pe un sondaj amplu privind sănătatea, EHIS, realizat prin interviuri în mai multe ţări europene în 2014, ale cărui rezultate au fost publicate în acest an.
În aceste ţări, 8% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani au spus că au suferit de depresie în cele 12 luni anterioare interviului, iar "prevalenţa depresiei declarate de respondenţi variază semnificativ în funcţie de nivelul de educaţie''.
Astfel, în medie, procentul depresivilor este de două ori mai mare la adulţii care nu au finalizat liceul (12%) decât în rândul absolvenţilor de învăţământ superior (6%). Diferenţa este de 3 puncte procentuale între cei care au doar bacalaureatul şi cei cu studii superioare.
''Procentul adulţilor care spun că suferă de depresie se diminuează în fiecare etapă succesivă de studii", notează raportul anual al OCDE.
Educaţia "contribuie la dezvoltarea unui set de competenţe", dar acestea nu au acelaşi impact asupra depresiei, se adaugă în document. Astfel, consolidarea abilităţilor sociale şi emoţionale, cum ar fi stima de sine, are un impact mai mare decât consolidarea abilităţilor matematice sau literare.
Depresia are cauze multiple, însă riscul acesteia creşte în condiţii de şomaj sau inactivitate, două situaţii care uneori conduc la singurătate şi probleme de bani. "Creşterea nivelului de pregătire le oferă oamenilor instrumente mai bune pentru a face faţă acestui factor de risc", subliniază raportul ''Education at a Glance''.