În această viaţă, avem de învăţat lecţia relaţionării, lecţia construirii unei relaţii de prietenie, de colegialitate, de vecinătate, a relaţiei părinţi-copii ş.a., dar mai ales, cea care ne împlineşte, ne da încredere în noi şi ne motivează orice alt fel de relaţie, şi anume lecţia unei relaţii de cuplu. Cu toate acestea, multe relaţii se sfârşesc cu multe suferinţe din partea celor două părţi, iar motivul principal invocat de psihologul Laura Maria Cojocaru este faptul că unul dintre parteneri, dacă nu ambii, intră “bolnavi” în relaţii şi îşi descarcă frustrările acumulate din vechea relaţie.
“Aduc în discuţie relaţiile celor proaspăt ieşiţi dintr-o altă relaţie în care au lăsat mizerie şi durere, ale celor care fug pentru că lucrurile nu sunt perfecte, fug pentru că nu ştiu să-şi asume responsabilităţi, fug pentru că nu pot face faţă, fug pentru că se plictisesc de ei înşişi şi de propriul lor joc, fug pentru că nu se mai suportă pe ei înşişi şi caută la nesfârşit pe cineva care să le confirme că trăiesc şi au un rost în propria existenţa. Aceste categorii de persoane fug şi vor fugi din nou atunci când celălalt va avea el/ea însuşi/însăşi nevoie de susţinere şi încurajare, pentru că ei nu ştiu decât să ia, încă nu au învăţat să ofere”, explică psihologul.
Atunci când imperfecţiunile ies la iveală, unii tind să fugă
În acelaşi timp, specialistul afirmă că atunci când construim, intrăm în relaţie cu “materialul” pe care-l avem, cu sentimente, dorinţe, nevoi, aşteptări, cu calităţiile noastre (pentru că la început ne străduim să le arătăm doar pe acestea) şi nu în ultimul rând cu trecutul nostru, cu bagajul de experienţe mai mult sau mai puţin integrate pe care l-am acumulat până în acel moment.
“Atunci când defectele inerente oricărui om (pentru că nimeni nu este perfect!), ies la iveală, cei ce nu-şi pot asumă responsabilitatea pentru viaţă lor şi a relaţiei, se sperie şi fug. În realitatea, acele persoane fug până la urmă de propria imperfecţiune, de teamă că odată descoperită, nu vor mai fi acceptăţi. Fuga celor ce-i credem lângă noi lasă în urmă răni adânci şi suferinţă, deoarece este greu de înţeles de ce tu-i poţi accepta defectele celui de lângă ţine şi el nu. E greu în faţa suferinţei să-ţi dai seama că nu de defectele tale fuge, ci de propria lui neputinţă şi că nici el nu ştie că face acest lucru atâta timp cât îţi aruncă în faţă propria durere. Iar atunci, acela fuge într-o altă relaţie în care va sta până-i vor fi vizibile defectele, până va obosi să-şi joace piesa şi va uita sau încurca replicile pe care-şi construieşte viaţa”, afirmă psihologul.
Nu putem construi fericire pe nefericirea altcuiva
Este o mare responsabilitate să-ţi asumi o nouă relaţie atunci când ai lăsat în urmă durere şi suferinţă, este o mare iluzie să-ţi imaginezi că ceea ce construieşti va “ţine” de dată aceasta atâta timp cât ceea ce construieşti are în subsol suferinţa altcuiva.
“Nimeni, niciodată şi nici o lege a divinităţii, a universului, a firii şi mai ales a iubirii nu va fi în conformitate cu a construi fericirea pe nefericirea altcuiva; şi asta pentru că tot ce este construit pe iubire creşte şi se dezvoltă în timp, iar ceea ce este construit pe durere, nu are o baza solidă, solul alunecă şi construcţia se dărâma mai devreme sau mai târziu, se spulberă precum nisipul de sub temelia casei evocate de Iisus în cunoscuta Predică de pe Munte”, spune specialistul.
În acelaşi timp, psihologul crede că, aşa cum fiecare dintre noi avem la intrarea în casă un preş pe care ne ştergem pe picioare pentru a nu intra cu mizerie în casă nici noi, nici musafirii, tot aşa şi cei care bat la uşa sufletului nostru ar fi de dorit să intre cu inima curată.
“Recomandabil este ca atunci când ieşim dintr-o relaţie să nu lăsăm mizerie în urmă pentru că mirosul vine după noi, e bine să ne facem o baie înainte, o baie de conştiinţa şi de ce nu, o baie de iertare. Atunci când paşii tăi sunt plini de lacrimile celor din urma ta, atunci când sufletul tău poartă povara unui suflet sfărâmat, vei paşi în viitor murdărind în continuare, fiind până la urmă prima fiinţă care va suferi. Pentru că, dacă paharul relaţiei din care beau cei doi parteneri nu este curat, este cel puţin neplăcut dacă nu dăunător. Un moment de reflecţie nu strică niciodată! Pe ce este construită relaţia voastră? Pe durere şi minciună sau pe iubire şi adevăr? Pe nisip sau pe stâncă? Puteţi face ceva ca să schimbaţi lucrurile în bine în ceea ce credeţi a fi o construcţie solidă? Ai putea să te ştergi la ochi de câteva ori, să priveşti cu sinceritate pe fereastra sufletului tău, şi dacă ceea ce vezi este la fel ca până acum, bucură-te, dacă nu, leapădă hainele murdare ale relaţiei şi începe construcţia ei bazându-te pe adevăr şi iubire”, conchide psihologul.
